Un volum din care nu lipsesc detaliile picante si istoriile  interesante, uneori pline de umor, in care apar personalitati din  Romania sau membri marcanti ai exilului romanesc. 
O carte de memorii, construita din decupaje cu momentele si  intimplarile semnificative din viata arhitectei Sanda Budis, dar si a  familiei sale, de la tatal Alexandru Budis, general in armata romana, la  fiica Sandra Pralong, cu o remarcabila cariera jurnalistica in Statele  Unite si o implicare activa in Romania de dupa decembrie ’89. Inceputa  in prezent, cu aniversarea de 85 de ani, povestea Sandei Budis continua  cu primii ani postdecembristi si evenimentele controversate de atunci,  asa cum au fost traite de autoare. Sanda Budis se intoarce apoi in  trecut, la copilarie, la familie si anturajul acesteia in perioada  interbelica, la cele aproape trei decenii traite in Romania sub  comunisti si prigoana regimului impotriva familiei si la anii de exil  din Elvetia. 
„Ne-am intilnit pe teren neutru. In Elvetia. A venit la un  spectacol al meu. M-a invitat la masa si, de cum ni s-au intilnit ochii,  am stiut ca... imi era de foarte mult timp... dor de ea! Da, de Sanda  Budis mi-a fost foarte dor inca inainte de a o cunoaste. Pentru ca ea  reprezinta o lume. O lume asezata, a valorilor, a credintelor, a  temeinicului. Sanda Budis este un fenomen. De vitalitate, de frumusete.  De putere. O admir si o iubesc pentru amestecul de inteligenta,  spiritualitate si sensibilitate. Pentru umorul ei. Pentru clasa si rasa  acestei adevarate Doamne. Pentru talentul ei. Pentru verticalitatea  caracterului ei. Rar am intilnit un roman autentic ce isi iubeste tara  cu atita sfisiere. Intre Sanda Budis si Romania este o poveste de  dragoste cu nabadai. In prezenta ei am un straniu sentiment de en famille.  Sanda este o vapaie ce stie a trai frumos pina la capat clipa. Privirea  ei are putere de laser. Cuvintele ramin, din pacate, doar cuvinte...  Dar Sanda este o lectie vie. Despre cum se poate trai si «arde» frumos  si puternic. Azi, e mult mai tinara decit 90 la suta din generatia  tinara... care multe ar avea de invatat si de urmat de la un astfel de  model uman.” (Oana Pellea) 
Din cuprins:
Decembrie 1989, treptat, spre Romania • La Facultatea de  Arhitectura • Mama si pictura • Jafuri si bombardamente sau cum am  invatat sa pierd si s-o iau de la capat • Tata si putina istorie • Cum  am ramas in strainatate • Arhitect din nou in Romania