File de jurnal. Memorii

File de jurnal. Memorii - Marta Trancu Rainer
Rasfoieste

File de jurnal. Memorii

Marta Trancu-Rainer (1875-1950) a fost prima femeie chirurg din Romania, medic obstetrician de seama din prima jumatate a secolului XX.
 
Mobilizata in Primul Razboi Mondial, cu gradul de maior, a realizat numeroase interventii chirurgicale prin care a salvat sute de vieti. A condus, concomitent, Spitalele "Coltea", cel al "Scolii de Poduri si Sosele", precum si Spitalul de Chirurgie instalat in Palatul Regal, la cererea Reginei Maria. "Cele doua erau mereu impreuna in marile spitale si in spitalele de campanie, in mijlocul ranitilor de razboi" (dr. V.T. Terentiu). Suferind o plaga infectata din cauza deselor expuneri la infectiile ranitilor, Regina a fost operata la mana de catre prietena sa.C.I. Parhon spunea: "Marta este nu numai o profesionista de o rara valoare si constiinciozitate, dar si o lucratoare de elita pe terenul publicisticii medicale si in special pe acela al biologiei".
 
S-a luptat toata viata pentru recunoasterea statutului profesional al femeilor in interiorul breslei medicale. Si-a castigat respectul Familiei Regale, devenind medicul curant al reginelor Romaniei.
 
S-a confruntat cu multe probleme si opozitii din partea colegilor, nefiind acceptata drept chirurg, pentru ca era femeie. Reuseste, totusi, sa profeseze. Se casatoreste in anul 1903 cu Francisc I. Rainer, celebru anatomist si antropolog, intemeietorul Institutului de Antropologie din Romania si se muta definitiv la Bucuresti. 
 
Dupa razboi isi continua activitatea profesionala ca medic chirurg la spitalul Colentina din Bucuresti, precum si cercetarile desfasurate alaturi de sotul sau.
Citește mai mult

28.54Lei

28.54Lei

Primești 28 puncte

Important icon msg

Primești puncte de fidelitate după fiecare comandă! 100 puncte de fidelitate reprezintă 1 leu. Folosește-le la viitoarele achiziții!

In stoc

Livrare

Comandă până la 14:00:

Estimare livrare miercuri, 3 decembrie

Important icon msg

Acest termen de livrare este estimativ. În cazul perioadelor aglomerate pot apărea întârzieri.

Livrarea produselor din stoc se realizează în decursul a 24-48 de ore (zile lucrătoare) de la plasarea comenzii.

Livrarea cărților în engleză aflate în stocul furnizorilor noștri se realizează în intervalul de 2-4 săptămâni, afișat în pagina de produs. Toate comenzile care conțin un titlu din această categorie vor fi livrate la termenul cel mai îndelungat. În cazul în care dorești împărțirea comenzii, te rugăm să ne contactezi pentru a-ți comunica toate condițiile. Poți găsi aceste informații și în secțiunea Termeni și Condiții.

Descrierea produsului

Marta Trancu-Rainer (1875-1950) a fost prima femeie chirurg din Romania, medic obstetrician de seama din prima jumatate a secolului XX.
 
Mobilizata in Primul Razboi Mondial, cu gradul de maior, a realizat numeroase interventii chirurgicale prin care a salvat sute de vieti. A condus, concomitent, Spitalele "Coltea", cel al "Scolii de Poduri si Sosele", precum si Spitalul de Chirurgie instalat in Palatul Regal, la cererea Reginei Maria. "Cele doua erau mereu impreuna in marile spitale si in spitalele de campanie, in mijlocul ranitilor de razboi" (dr. V.T. Terentiu). Suferind o plaga infectata din cauza deselor expuneri la infectiile ranitilor, Regina a fost operata la mana de catre prietena sa.C.I. Parhon spunea: "Marta este nu numai o profesionista de o rara valoare si constiinciozitate, dar si o lucratoare de elita pe terenul publicisticii medicale si in special pe acela al biologiei".
 
S-a luptat toata viata pentru recunoasterea statutului profesional al femeilor in interiorul breslei medicale. Si-a castigat respectul Familiei Regale, devenind medicul curant al reginelor Romaniei.
 
S-a confruntat cu multe probleme si opozitii din partea colegilor, nefiind acceptata drept chirurg, pentru ca era femeie. Reuseste, totusi, sa profeseze. Se casatoreste in anul 1903 cu Francisc I. Rainer, celebru anatomist si antropolog, intemeietorul Institutului de Antropologie din Romania si se muta definitiv la Bucuresti. 
 
Dupa razboi isi continua activitatea profesionala ca medic chirurg la spitalul Colentina din Bucuresti, precum si cercetarile desfasurate alaturi de sotul sau.
Citește mai mult

S-ar putea să-ți placă și

De același autor

Rating general al produsului

5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0

Părerea ta e inspirație pentru comunitatea Libris!

Review-uri

crina d. 19/04/2023 17:39
Memoriile scrise de Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din Romania sunt o marturie de prima mana despre sistemul medical din perioada primului razboi mondial si perioada interbelica. Sunt foarte rare jurnalele scrise de femeile care au excelat in domeniul medicinii in Romania.
Arată mai mult
  • Like review icon 0
  • Add comments

1 din 1 de rezultate

Istoricul tău de navigare

Acum se comandă

Noi suntem despre cărți, și la fel este și

Newsletter-ul nostru.

Abonează-te la veștile literare și primești un cupon de -10% pentru viitoarea ta comandă!

*Reducerea aplicată prin cupon nu se cumulează, ci se aplică reducerea cea mai mare.

Mă abonez image one
Mă abonez image one
Accessibility Logo