Ceva s‑a intamplat cu mine acolo, sus in munte, pe varful Athonului: un fel de „metamorfoza” – o transfigurare. Parca sunt tot eu, asa cum eram inainte de urcus, dar nu sunt intru totul la fel...

Nu stiu cum sa va explic, dar acel duh de pace care s‑a pogorat peste mine dupa rugaciunea din biserica Schimbarii la Fata nu m-a parasit nici pana in ziua de azi. „Dumnezeu este al meu! Eu sunt al lui Dumnezeu!” – aceasta convingere de nezdruncinat imi da putere in orice situatie de viata, in orice problema si necaz...

Trebuie doar, cazand, respirand greu din cauza efortului, sfarsit de epuizare, sa continui urcusul inlauntrul meu, urcus lung cat viata intreaga, repetand la fiecare inspirare si expirare, odata cu bataia inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste‑ma!”.