De la inceputul mileniului 21, pe scena internationala de teatru s-a inregistrat o revenire intensa a creatorilor care transcriu in spectacolele lor o atitudine fata de realitatea inconjuratoare, activand latura militanta a celei mai sociale dintre arte.
In ultimul deceniu, la care se refera eseurile din volum, balanta s-a inclinat si in spectacologia romaneasca dinspre estetica inspre etica, ceea ce a dus la inscrierea teatrului romanesc intr-o tendinta globala.
Pentru prima data dupa efervescenta anilor 90, prin teatrul politic se produce din nou o sincronizare a scenei romanesti cu circuitul ideatic aflat in avangarda scenei internationale.
Desenele cunoscutului artist vizual Dan Perjovschi insotesc eseurile criticului de teatru Cristina Modreanu care se refera la creatiile unor creatori romani exponentiali pentru aceasta directie, sintetizand vizual tematica pe care aceste eseuri o trateaza.

Cristina Modreanu este critic de teatru, curatoare si experta in artele spectacolului, editoare a revistei Scena.ro. Doctor in teatru al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica, ea este autoarea a mai multor carti despre teatrul romanesc si a numeroase articole in reviste de cultura din Romania si din strainatate. Cristina Modreanu a fost curatoarea unora dintre cele mai importante festivaluri de teatru de Romania, printre care si a Festivalului National de Teatru. Din 2014, este curatoarea Platformei Internationale de Teatru Bucuresti.

Dan Perjovschi traieste si lucreaza la Bucuresti si Sibiu. A participat la bienalele de la Venetia, Lyon, Moscova, Istanbul, Sydney, Sao Paolo si Jakarta. Expozitiile sale personale includ Naked Drawing la Ludwig Museum Cologne, What Happened to US? la MoMA New York sau Not over la Macro Roma. Dan Perjovschi a primit premiul George Maciunas in 2004 si Premiul Rose Shapire – Kunsthalle Hamburg.
Fragment din cartea "Fluturele Gladiator" de Cristina Modreanu

"CAPITOLUL 2
De unde am pornit sau Nouazecistii & consolidarea planului secund

In mijlocul unui peisaj puternic polarizat intre un estetism intarziat, semn al nostalgiei dupa modernism pe de o parte si arta post-2000 de interventie si critica sociala, cu evidente preocupari etice, pe de alta, generatia nouazecista a teatrului romanesc isi continua sistematic drumul inceput dupa 1989, intr-un asumat plan secund. Asociati dupa standarde globale cu Generatia X si reprezentati consistent de regizori precum Vlad Massaci, Cristi Juncu, Theodor Cristian Popescu, Felix Alexa, Andreea Vulpe, Theodora Herghelegiu (ultima intr-o relatie tip „on and off” cu scena teatrala), „nouazecistii" - ce pot fi numiti asa in principal din cauza momentului intrarii lor pe scena oficiala in anii '90 —constituie fundamentul repertoriilor actuale ale teatrelor de stat romanesti, fara de care acestea s-ar prabusi, chiar daca au avut inspiratia sa-si alature una sau doua „vedete regizorale". In plus, la o mai atenta privire, nici „vedetele teatrale" nu mai sunt ce-au fost.

Ar fi inutil sa discutam mai mult despre „cota", fiindca e secretul lui Polichinelle faptul ca box-office-ul regizorilor din teatrul romanesc e o constructie fragila si fara acoperire, nici in cifre, nici in prestigiu international, daca ar fi sa luam cele doua repere care gireaza box-office-ul creatorilor de spectacole in lumea occidentala—primul in cea americana, cel de al aoilea in cea europeana. Scena teatrala romaneasca, asemenea intregii societati, se afla inca intr-un stadiu primar de imitatie a practicilor occidentale, de simulare a unui proces meritocratic, pe care il manevreaza cativa „factori de decizie", dupa modele de factura totalitara mostenite din regimul politic anterior.

In acest context dominat de arbitraritate, regizorii nouazecisti isi gasesc locul in prima linie mai rar decat ar merita. La Premiile inca recunoscute inertial drept catalizator al valorilor din teatrul romanesc, Premiile Uniter, ei sunt rareori mentionati, de obicei la capitolul nominalizari. In schimb, teatrele ii invita constant fiindca, asa cum spuneam, fara ei repertoriile lor ar suferi fisuri imposibil de acoperit. Cu toate ca ei construiesc repertorii si contribuie esential la coagularea ansamblurilor actoricesti, niciunul nu a dat dovada de ambitii manageriale. In acelasi timp, aproape toti cei mentionati isi vad de lucru intr-o atmosfera discreta, aproape in anonimat, spre deosebire de artistii din generatiile anterioare lor sau de cei care vin dupa ei. Nouazecistii consolideaza planul secund al teatrului romanesc. Care sunt secretele lor?

Cautarea constanta de texte noi este una dintre trasaturile caracteristice ale nouazecistilor. Cu exceptia lui Felix Alexa, care se intoarce mai degraba la marile titluri din dramaturgia universala (desi unul dintre cele mai bune spectacole ale lui din ultimul deceniu a fost o piesa contemporana, Jucand rolul victimei de fratii Presniakov, la Metropolis), toti cei mentionati dovedesc o curiozitate autentica fata de textele contemporane pentru teatru, indiferent de cultura din care provin ele. Atat Vlad Massaci, cat si Andreea Vulpe si Cristi Juncu (el insusi autor de texte si de stralucite dramatizari) traduc piese din germana si/sau din engleza, cunoasterea acestor limbi ajutandu-i sa-si selecteze la prima mana materialul de lucru. De curand si-au adaugat „grupului de lucru" un traducator din limba rusa - Bogdan Budes - care extinde cercetarea intr-o dramaturgie cu inca enorme rezerve de descoperit, atat din trecut, cat si din prezent."