Firul narativ indreapta cititorul spre Anglia victoriana si inflexibila din iarna anului 1882, intr-un sat cu casute rasfirate, asupra carora planeaza saracia. Traind intr-o locuinta mizera, la marginea satului, un cuplu si cei sase copii ai lor duc o existenta paupera, de azi pe maine, intr-o atmosfera sufocanta, fara speranta unor zile mai bune, acceptand resemnati conditiile in care-si duc viata. Tragediile repetate il determina pe primul nascut, de sapte ani, sa ia drumul pribegiei pentru a face rost de bani sa-si intretina familia, un aspect obisnuit pentru minorii saraci din epoca victoriana. Ervin este un "baietel cu ochi blanzi si negri, cu parul ciufulit...umil, rusinos, usor de manipulat, dar darnic, inocent, visator". Drumul acestui mic temerar transforma cartea intr-un Bildungsroman, un roman al initierii si maturizarii precoce ale unui copil care-si verbalizeaza trairile intr-un crescendo inevitabil si intr-o atmosfera aproape gotica, tenebroasa, cu fatete terifiante in care patrunde nevinovat. Inocenta puternic sabotata de realitati sordide, crime si antropofagia de supravietuire il constrang sa refuze sucombarea demnitatii si sa se razvrateasca.

In acord cu F. Nietzsche, care spunea "Ceea ce nu ne omoara, ne face mai puternici", romanul devine o fresca a unor realitati legate de subzistenta si degradarea umana, unde recuzita imaginilor sugereaza miasme pestilentiale, cadre cenusii, labirintice, iar cutia Pandorei revarsa abundent raul ca dintr-o plaga purulenta si contagioasa.

Moartea i-a luat prin surprindere. Viata l-a tinut de mana pe Clinton, dar, poate, din cauza frigului, doar pentru o secunda, una singura, l-a eliberat, iar atunci moartea l-a imbratisat si l-a luat cu ea.