Dupa ce intr‑o lucrare precedenta, „Icoana, chipul nevazutului“, aparuta tot la editura Sophia, a definit Icoana in termeni generici, sub aspect teologic, 

estetic si tehnic, Egon Sendler isi focalizeaza cercetarea in prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigandu‑i izvoarele biblice, patristice si liturgice, punandu‑i in lumina marile reusite si incercand sa‑i sistematizeze – atat cat este cu putinta – devenirea aproape de doua ori milenara. 

Intr‑o prima sectiune, autorul prezinta asa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sarbatorile care celebreaza principalele evenimente din viata Maicii Domnului, cu intreaga bogatie de semnificatii spirituale pe care reflectia teologica bizantina le‑a atasat – in registru dogmatic, omiletic sau imnografic – samburelui istorico‑biblic originar, semnificatii care se regasesc fidel si in reprezentarile iconografice ale respectivelor praznice. 

In cea de a doua parte, Egon Sendler degajeaza din impresionanta tipologie a nenumaratelor icoane inchinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorand in principal marea traditie bizantina, dar si dezvoltarile ulterioare pe care aceasta le‑a generat in iconografia rasariteana, rusa in special, precum si influentele pe care le‑a putut exercita uneori in Apus. 

Privite intr‑o astfel de lumina, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de stralucirea aurului si a culorilor, dar si luminate dinlauntru de nimbul tainic al intelesurilor duhovnicesti, cele care le‑au dat substanta si chip deopotriva.