Imposibila întoarcere este, în fapt, un jurnal de idei morale și sociale în care analiza fenomenului social se unește cu confesiunea. Subiectele variază, într-un loc e vorba de psihologia etnică, în altă parte de diferența dintre orașean și țăran (temă mai veche în cultura românească). Remarcabil în aceste texte este modul liber de a gândi câteva aspecte ale civilizației actuale și de a da sugestii clare și profunde acolo unde alții cu mai multă știință, dar cu o mai mică intuiție a sensului existenței, se încurcă în subtilități. În fond, Marin Preda gândește social și vede existențial. Pentru el, civilizația este o noțiune ce nu are niciun sens în afara condiției umane. Față de istorie el are o atitudine din care lipsesc sentimentul de flatare, dar și cel de resemnare. - Eugen Simion

 

Literatura contemporană simte mai mult ca oricând nevoia unor piscuri stabile, a unor centre în jurul cărora să fie posibilă acțiunea de referință. Este bine să ne gândim că Marin Preda este unul dintre acestea. Discutată fie ca o carte de publicistică sau jurnal – prin ceea ce conține ca eveniment și confesiune – fie ca o carte de literatură cu unele implicații teoretice în care autorul se substituie celebrului Moromețe prin măsura căruia judecă civilizația, fie prin ceea ce conține ca anecdotica, Imposibila întoarcere este toate acestea laolaltă și ceva mai mult, o partitură în care tema povestitorului, ce apare pentru prima dată, se amplifică punând toate celelalte motive în umbră. Ea se așază rotund, filosofie originală prin sistem ce-l indică pe Marin Preda drept unul din momentele importante ale spiritualității române. [...] Caci, prin ce se definește la urmă urmelor personalitatea unui scriitor? Opera reclamă și alte lucruri, numai aparent colaterale: prieteniile, afinitățile spirituale stabilite dincolo de epoci și granițe. Nu-l vom mai putea discuta de acum înainte pe Marin Preda decât integrându-l unei familii în care locuiesc laolaltă Kafka, prozatorul la care admiră intuițiile adânci și puterea de tipizare, bunul prieten Sartre, cu care se pare că se înțelege cel mai bine, Călinescu, ce-i provoacă iritare poate din cauza unei asemănări prea adânci, istețul ziarist american William Shirer, „cetățeanul" greoi Günter Grass, și lista se poate continua. Am putea adăuga că opera își câștigă astfel încă un drept în plus la universalitate. - Mirela Roznoveanu