Spre deosebire de ingenunchere, ca element specific starii de pocainta, neingenuncherea, in momentele praznuitoare ale Invierii lui Hristos, reprezinta nu doar temeiul dogmatic al bunei randuieli liturgice, ci miezul marturiei eshatologice pe care trupul bisericesc o aduce inaintea lumii permanent, la fiecare dumnezeiasca Liturghie, cu privirea atintita asupra "vietii veacului ce va sa fie" si a Invierii de obste, evidentiindu-ne totodata libertatea si conditia de fii ai lui Dumnezeu.

Cu toate ca Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) a oferit o solutie definitiva problemei, conferind prestigiu incontestabil neingenuncherii in ziua duminicii, uzanta nepotrivita si devianta a ingenuncherii duminicale persista in pofida prevederilor canonice si a argumentatiei teologice formulate de nenumarati Sfinti Parinti, precum Vasile cel Mare, Teodor Studitul sau Nicodim Aghioritul.

Traditia Bisericii insa, asa cum studiul de fata o arata prin cele aproape 100 de marturii patristice luate in discutie, a consfintit o singura practica liturgica de netagaduit si autentic duhovniceasca: in momentele pascale (praznuitoare ale Invierii) si eshatologice din viata bisericeasca nu este ingaduit sa ingenunchem!

Traducere din limba greaca protopresbiter dr. Gabriel Mandrila.