Banuiesti de la inceput: e vorba de dinamica iubirii. Femeie devii, nu te nasti, spune Simone de Beauvoir, iar acest traseu e urmarit din poem in poem. Fiecare dedicatie - un barbat iubit. Fiecare barbat iubit - o carte din biblioteca, un autor, un artist, un ganditor. Fiecare autor - o poezie. Fiecare poezie - o sobra, mascata declaratie de dragoste. Un drum prin biblioteca, arta, cultura (completat splendid de initiaticele desene cu metamorfoze ale lui Constantin Cioc). Rutele intime sunt infinite si fiecare femeie parcurge una anume, care o defineste. Cristina Bogdan o dezvaluie pe a ei. Pleaca de la Rilke, Mircea Ivanescu, Cehov si ajunge - pe un traseu al libertatii, care ii include, intre multi altii, pe Magritte, pe pictorul bisericii Kretzulescu si pe Apostolul Pavel - la linia de sosire, unde femeia il (re)gaseste pe barbatul ei real. In care se aduna cate ceva din toti ceilalti. El este deznodamantul. Cred in debuturile poetice tarzii. - Ioana Parvulescu

 

Miscarea inseamna viata, uneori inima bate repede, din diverse motive, poate din graba de a fi fericit(a), poate pentru a desavarsi frumusetea dragostei. Si asta se intampla in aceasta carte a claritatii sufletului, prima enumerare de minuni semnata de Cristina Bogdan. O serie de dedicatii culturale si in final si personale, intime, care construiesc fragmente de lume ce poarta incantarile vietii in miezul lor, printr-o tehnica poetica de redare, asamblare si sublimare fara conditionarea sonoritatii si fara nimic suplimentar dincolo de surprinderea starii de gratie. Un rotocol de fum vrajit, o aroma a „bucatelor frumos aranjate” in cuvinte, o ordine a sentimentelor care se impune cu gratie si eleganta. Cehov, Dostoievski, Tarkovski, Saramago si multi altii devin interlocutori naturali ai poetei intr-o dezvaluire a propriei ei lumi, de lumina si speranta, in care invinge indoiala si teama, topindu-si in final aurul in iubitul real, pe fagasul unor versuri cu un perfect echilibru de respiratie si intonatie. - Bogdan O. Popescu

 

Cristina-de-hartie scrie poeme - lui Mircea Ivanescu, lui Paul Celan, lui Brancusi, Micului Print, zugravului bisericii Kretzulescu si altor cateva zeci de baieti, printre care si tatal ei si "cel mai real dintre iubitii ei imaginari", Bogdan. Ceea ce mi-a amintit, fireste, de scrisorile lui Herzog al lui Bellow catre o galerie de prieteni si inamici imaginari la fel de bogata; insa admirabila diferenta specifica a Cristinei Bogdan e ca, spre deosebire de Herzog cel cu inima franta al lui Bellow, ea e convinsa ca "inima e adevaratul organ reproducator”. Ca totul se produce in inima - si totul se reproduce in inima. Iata, cu adevarat, o poezie care nu ne mai lasa sa uitam ca avem inima. - Radu Vancu