Una dintre cele mai importante probleme ale oricarei societati umane, daca nu cumva, cea mai importanta, este alocarea resurselor rare. Raritatea, realitate imanenta a lumii in care traim, ne obliga sa gasim solutii astfel incat cantitatile disponibile de subzistente sa ajunga sa satisfaca cele mai urgente nevoi. Daca resursele s‑ar gasi de belsug, n‑am fi obligati sa fim chibzuiti, sa acordam atentie modului in care se realizeaza distribuirea bunurilor si serviciilor, sa strangem cureaua. Am consuma fara limite si ne‑am satisface orice dorinta. Din pacate, nu ne aflam intr‑o astfel de situatie. De fapt, cantitatea insuficienta de bunuri si servicii, in raport cu trebuintele noastre, ne obliga sa avem un anumit tip de comportament, compatibil, simultan, cu raritatea si cu dorinta neostoita a indivizilor de a‑si ameliora propria conditie. Experienta istorica ne‑a demonstrat ca, intr‑o societate complexa, cea mai potrivita metoda de satisfacere a nevoilor consta in specializare si schimb.