Aceasta carte este rodul unei interpretari care isi cauta propria legitimitate teoretica, pe masura ce isi construieste argumentele; o interpretare care priveste dincolo de obiectul ei de cercetare, in timp ce si-l precizeaza. Am intentionat sa scriu nu numai, sau nu in primul rand, un studiu monografic asupra operei lui Eugene Ionesco. Ci mai degraba ideea a fost sa construiesc o naratiune de interpretare in care sa pun in act, "cu metoda", o strategie interpretativa functionala, la o adica, nu numai pentru textele ionesciene. Preocuparea (aproape obsesia) de a interpreta cu metoda poate parea cu atat mai paradoxala cu cat obiectele interpretarii sunt de asta data texte dramatice etichetate indeobste de critica si de public drept "absurde". Insa idiosincraziile, patetismul, combinate cu parodia de sine si cu puseurile melodramatice ale unor personaje cum sunt Berenger, Jean, Amedeu si, in fine, acelea ale lui Ionesco insusi, expuse pe-ndelete in jurnale, in memorii, in interviuri, nu sunt propriu-zis absurde. - Laura Pavel