Nascut la sfarsitul Primului Razboi Mondial, fascismul s-a afirmat ca miscare de masa al carei principal obiectiv era sa ajunga la conducerea tarii distrugand democratia parlamentara. In octombrie 1922, cand Benito Mussolini a fost insarcinat cu formarea unui nou guvern dupa "Marsul asupra Romei" al trupelor de asalt fasciste, in Italia s-a produs o schimbare de importanta istorica: sfarsitul statului liberal si al institutiilor sale reprezentative. Pe langa organizarea corporatista a societatii, care a anulat libertatea sindicatelor si a extins interventia statului asupra fiecarui domeniu al vietii, fascismul a introdus un nou stil politic si noile mituri colective ale unei religii laice care isi propunea sa creeze un "om nou". 

Intentia lui Mussolini si a conducatorilor regimului a fost contopirea individului cu comunitatea nationala, prin intermediul instrumentelor propagandei si al unei conceptii totalitare asupra politicii, care nu lasa loc disidentei si opozitiei. La varf se afla figura Ducelui, in jurul caruia s-a agregat un "consens" obtinut prin inregimentarea italienilor, care inca din copilarie erau pusi sub controlul statului si al Partidului National Fascist.

 Fascismul italian a fost si un model care a cunoscut, in anii 1930, o raspandire europeana. Inspirata din mitul puterii, politica sa a culminat cu razboiul din Ethiopia, cu interventia in sprijinul rebeliunii lui Franco in Spania si cu alianta politico-militara cu Germania nazista. La izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Italia alesese deja pe ce front va lupta: a intervenit alaturi de Germania si a fost infranta de armatele Aliatilor. "Lovitura de stat" care in 1943 a marcat caderea lui Mussolini n-a reprezentat insa si sfarsitul fascismului. Aparuta ca reactie la "tradarea monarhiei", Republica de la Salň o tentativa extrema si tragica de intoarcere la un "fascism al originilor" s-a bazat pe forta militara germana si a declansat razboiul civil, care s-a incheiat prin impuscarea lui Mussolini in aprilie 1945. 
Dar si dupa moartea intemeietorului sau, fascismul a continuat sa-si intinda umbra asupra istoriei recente a Italiei republicane, odata cu nasterea Miscarii Sociale Italiene si a terorismului de origine "neagra", care a beneficiat de acoperirea serviciilor secrete.

Traducere din limba italina de Corina Anton.


Fragment din carte:

"Italia a castigat razboiul, dar a pierdut pacea...
Mitul "victoriei mutilate" a fost raspandit de locuitorii orasului Fiume si nationalisti si amplificat de fascisti. Italia victorioasa n-a obtinut ce se astepta de la tratatele de pace. Pactul de la Londra din aprilie 1915 (semnat fara stirea Parlamentului) legase interventia in razboi alaturi de Franta si Anglia de cedarea unor teritorii: Trentino, sudul Tirolului, Venezia Giulia, Istria (dar nu si Fiume), nordul Dalmatiei si insulele din fata acesteia. Un asemenea acord este depasit de fapte in 1918, mai ales dupa enuntarea celor "14 Puncte" ale presedintelui american Woodrow Wilson. In acestea erau reclamate, printre altele, publicarea tratatelor, reducerea armamentelor, reglementarea chestiunii coloniale si rectificarea granitelor italiene potrivit principiului nationalitatilor. Nerespectate in cazul Tirolului, atribuit Italiei, dar in mod clar "german", acestea au fost in schimb aplicate in cazul Dalmatiei si Istriei, inglobate in noul regat al lugoslaviei dupa faramitarea Imperiului Austro-Ungar. "Pacifismul" lui Wilson, care in Italia s-a bucurat de succes chiar si in randul pacifistilor moderati, nu l-a facut pe ministrul Afacerilor Externe Sidney Sonnino sa adopte o pozitie mai moderata. Refuzul de a participa la Versailles la tratativele pentru redefinirea ordinii europene - concluzionata fara a respecta principiul autonomiei popoarelor, precum in cazul Imperiului Otoman - a pus Italia in fata faptului implinit. Guvernul Nitti ratifica tratatele de pace si rezolva problema orasului Fiume prin Tratatul de la Rapallo din 1920. Dar, potrivit retoricii fasciste, Italia a pierdut pacea din cauza ignorantei "vechii" lumi politice liberale. "