Compozitorul Paul Rogojina s-a nascut pe 14 ianuarie 1944 la Iasi.
A inceput studiul pianului la varsta de trei ani, dand curand la iveala cateva miniaturi pentru pian. Pana la 12 ani a fost indrumat de profesoara Florica Nitulescu la Iasi. in 1956, venind la Bucuresti, continua sa studieze pianul cu profesoara Ada Nasturel, in paralel incepand compozitia cu Doru Popovici care il initiaza in armonie, contrapunct, forme muzicale si orchestratie. Din 1962 au urmat petrecuti pe bancile Conservatorului „Ciprian Porumbescu" la clasa de pian (principal) a profesoarei Lydia Cristian si in paralel la clasa de compozitie a profesorului Tudor Ciortea. In cadrul celei de-a doua sectii a studiat forme muzicale cu stefan Niculescu si orchestratie cu Aurel Stroe. Dupa absolvirea sectiei Pian in 1967 a devenit profesor de pian la Scoala de Muzica si Arte Plastice nr. 2 din Bucuresti. Absolvind si clasa de Compozitie (1969) va deveni membru al Uniunii Compozitorilor din Romania (1971). Intre 1973 si 1980 a activat ca pianist al formatiei camerale „Musica Nova" interpretand muzica moderna si contemporana de peste cincizeci de compozitori romani si peste treizeci de compozitori straini. Activitatea formatiei s-a concretizat in tara prin sustinerea de concerte, inregistrari speciale radio, filrnari TV si editari discuri Electrecord precum si turnee in Polonia, Germania, Austria, Olanda, Belgia, Ungaria.
Dupa 1989 compozitorul a abordat jazzul in muzica pentru copii, atat in piese solo cat si piese pentru formatii de camera. De asemenea — dupa revolutie — compozitorul a folosit in creatia pentru copii muzica bizantina in lucrari camerale cum ar fi „Nasterea lui lisus" — poem pentru orchestra mica (1997) sau „Invierea" — poem pentru vioara si orchestra mica de viori (2004). Cateva consideratii legate de interpretarea muzicii de jazz de catre copii in scopul unei valori artistice autentice a acestui gen muzical abordat cu precadere de adulti cu maxima eficienta si maiestrie.



Desigur — swing-ul — în muzica de jazz reprezintă „cheia" succesului pentru interpretarea acestui gen „special" de certă valoare artistică atât de către adulţi cât şi de către copiii talentaţi ce trebuie să înveţe să cânte extrem de precis ritmic, toate formulele de acompaniament repetitive — ca o „inimă sănătoasă" — ce bate mereu la fel pe tot parcursul pieselor indiferent de ce variaţiuni ar interveni. Ar mai exista de asemenea folosirea, în special de către artiştii adulţi dăruiţi jazz-ului, a IMPROVIZAŢIEI — procedeu de mare efect, dar extrem de greu de realizat pentru cei mici, motiv pentru care eu le-am dedicat o muzică scrisă cu toate semnele cunoscute de aceştia existente în muzicile preclasice, clasice sau romantice pe care le-am abordat în repertoriul lor.
Astfel, în general, am folosit la toate piesele de jazz anumite formule ritmice cum ar fi: note cu punct, contratimpi, sincope sau diviziuni excepţionale, precum şi diferite combinaţii între acestea. Melodiile folosite ca şi unele structuri armonice, fie diatonice, fie cromatice, cu disonanţe de septime sau none provin de asemenea din jazz. Iar procedeul de tremolo folosit uneori la acorduri cu o singură mână, alteori la acorduri simultane cu ambele mâini sunt de asemenea caracteristice jazz-ului.