"...istoria intelectuala a omenirii nu este decat jocul mintii umane cu ea insasi si nici nu poate sa fie altceva. Interactiunea dintre minte si lume produce simboluri. Dar si aplecarea mintii asupra ei insesi si asupra propriilor ei posibilitati produce simboluri, iar acestea sunt mai durabile decat celelalte. - Ioan Petru Culianu

 

Conjectura mea este ca spre sfarsitul vietii sale Culianu a intrat in posesia unui principiu cognitiv care i-a reevaluat intr-o maniera radicala toate cunostintele anterioare si l-a aruncat intr-o cursa vertiginoasa de transvaluare a intregii istorii culturale, pe care insa nu a apucat decat sa o schiteze. Daca pana in 1985 (data indicatorie a cezurii) creatia lui Culianu este aceea a unui erudit extrem de talentat, distins de colegii sai printr-o inclinatie filozofica mai pronuntata, dupa cezura creatia sa capata un profil nou, deopotriva straniu si ultimativ. Ceea ce se desprinde din tonul ei este somatia descoperirii unui nou temei al unitatii lumii. Totul la ultimul Culianu devenise urgent si trepidant... - H.-R. Patapievici