C. Th. Ciobanu e un poet care scrie zilnic; mult decat atat, care scrie - sau rescrie - in fiecare zi un poem. Pagina alba il obsedeaza, il terorizeaza, dar nu in sensui mallarmean al hartiei aparate si interzise in acelasi timp de propria-i imaculare, ci, dimpotriva, ca o amenintare a salbaticirii datorate nescrisului, neinnegririi ei cu literele poemului ordonator. Caci rostul poemului sau acesta pare sa fie: de a "aduna din cadere", de a domestici, de a opri surparea sensurilor, salbaticia spatiului timpului interior. Poemul e scris si rescris de mai multe ori - "atingeri cu stersaturi" ambitia lui de a surprinde simultaneitati, de a functiona ca un liant in dezordinea si risipirea zilei. Asa se face ca spusa alearga "in cautarea propriului ei vorbitor", petecul - in cautarea sacului, fulgerul - in cautarea cerului. Din aceasta cauza autorul nu ocoleste "eroarea dulcii repetari", dimpotriva, o cultiva cu placere si, as spune, cu pasiune. Acesta e sensul major al jocurilor sale de cuvinte ("ata din ita", "sinele sinelui", "pasul ce ma pasuieste", "toaca tocita", "suspinul suspensiei" etc.), ca si al paradoxurilor ("memoria obiectelor uitate", "o respiratie cat o viata", "odihna fugoasa", "basmul din spasm" etc.). Poezia este una indelung ticluita si planuita - dar si jucata cu unele imagini exponentiale. Imi place sarcasmul retinut a! lui C. Th. Ciobanu, ca si tendinta autopersiflanta care-l face sa inchipuie un tom "intre rau de tipar si bun de topit", o carte "fara cotor legata-n pielea ursului din padure". - Mircea Martin