A picta un paraclis funerar nu este o incercare usoara. Si aceasta pentru ca cei care comanda o astfel de lucrare, legati sentimental de cei ingropati, au asteptari mari, asteapta o lucrare care sa ii mangaie in durerea lor si sa le dea nadejde si, poate, putina bucurie. In situatia data, pictorul, dorind sa se apropie de aceasta cerinta, trebuie sa depaseasca, sa iasa in afara datelor consacrate, cautand solutii care sa fie noi, dar in acelasi timp compatibile cu traditia iconografica. Mihai Coman a tesut micii pereti verticali cu un frumos, copilaresc aproape, motiv decorativ vegetal care imbratiseaza figurile miniaturale, fara insa a umple exagerat spatiul, pentru a nu crea impresia de greutate sau presiune asupra cuiva. A impartit cu intelepciune pe totii peretii elemente iconografice mai complexe urmate de altele mai simple, ca astfel sa creeze echilibru si o frumoasa curgere ritmica a figurilor. Din punct de vedere al tematicii, asezarea picturii denota mult discernamant teologic si intelepciune, urmand traditia, dar si innoind in acelasi timp, fara sa piarda continuitatea picturii bisericesti precum si sensul liturgic al acesteia. - Georgios Kordis