“Venise si ziua de sambata, iar lumea intreaga era luminoasa si proaspata, debordand de viata. Fiecare inima purta in ea un cantec si, daca inima era tanara, cantecul aparea si pe buze. Pretutindeni domnea veselia, iar pasii tuturor erau sprinteni. Salcamii, in plina floare, umpleau aerul cu miresmele lor. Magura Cardiff, care trona deasupra satului, era nici prea aproape, nici prea departe, intocmai cat sa se  proiecteze pe fundal, inverzita, asemeni unui Taram al Fagaduintei, de vis, tihnit si imbietor.

Tom aparu pe alee cu o galeata de var si o bidinea cu coada lunga. Masura din priviri gardul, simtind cum toata bucuria aceea incepe sa-l paraseasca, facand loc unei tristeti adanci. Douazeci si sapte de metri de gard de aproape trei metri inaltime! Viata i se parea fara rost, iar existenta - un chin. Oftand, inmuie bidineaua in galeata si o trecu peste varful primei scanduri; repeta apoi operatiunea, o data si inca o data; compara portiunea neinsemnata de scandura varuita cu intregul continent de gard nevaruit care se intindea in fata lui si apoi se aseza pe o buturuga, deznadajduit.

Tocmai atunci aparu in cadrul portii Jim, topaind cu o galeata de tabla in mana si fredonand melodia Fetele din Buffalo. Caratul apei de la cismeaua orasului i se paruse mereu o corvoada lui Tom, dar acum nu mai era de aceeasi parere. Isi aminti ca, la cismea, macar aveai parte de companie. Acolo erau mereu baieti albi, mulatri sau de culoare care, pana sa le vina randul la cismea, se jucau de mama focului, faceau schimb de jucarii, se certau, se bateau sau pur si simplu se odihneau. Isi mai aminti si ca, desi cismeaua nu era mai departe de o suta de pasi, Jim nu se intorcea niciodata de acolo mai devreme de o ora – si chiar si asa, de obicei era nevoie ca cineva sa se duca sa-l stranga de pe drumuri."