Departe, tare departe, la marginea unui regat infloritor dinspre soare-apune carmuit de slavitul rege Alexandru se intindea tarmul inalt si stancos al unei mari ivita parca din taramul de basm al nimfelor. Razele soarelui se spargeau in mii de smaralde pe crestele valurilor ei cristaline.  Acolo, pe malul linistit, acoperit de un nisip alb ca fildesul presarat cu scoici sclipitoare in toate culorile se afla un satuc de pescari inimosi si vrednici. La marginea satului, langa stancile inalbite de spuma se zarea o coliba din stuf si trestii, in care vietuia un tanar si chipes pescar, pe nume Dalian si preafrumoasa  lui sora, Lavinia. Parinti nu aveau, iar oamenii sopteau in taina cum ca cei doi ar fi fost salvati cu ani in urma de Filemon, un batran pescar de prin partea locului, pe cand prunci fragezi fiind, pluteau intr-un cufar din lemn de cedru pe intinsul marii catre un preagrabnic si nefericit sfarsit.

 

Se povestea dar ca intr-o zi de la sfarsitul verii o apriga furtuna se abatuse pe mare. Batranul Filemon se afla cu mica lui barca in larg, pescuind cu navodul. Deodata, la urechile lui ajunsera niste plansete de copii.