Autorul celor trei celebre studii, Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor, si-a asumat in ultimii ani de viata traducerea capodoperei lui Goethe, Faust, editata in 1956.
 

Elogiat pentru amplul sau sistem estetic si filosofic de catre cei mai de seama critici, filosofi si scriitori din epoca, ca de pilda Eugen Lovinescu, Emil Cioran, Pompiliu Constantinescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Romulus Vulcanescu (martirizat in temnitele comuniste), atacurile detractorilor sai din anii cincizeci n-a avut puterea sa-l atinga si nici sa-l mahneasca. Cum ar fi putut acesti demolatori teleghidati si platiti de catre politicienii regimului comunist sa intunece fascinatia, soliditatea si perena faima ale poetului ce se odihneste in curtea bisericii satului Lancram, epicentru al eternitatii sufletului romanesc, un miracol istoric si totodata o enigma, ca sa folosim titlul unei faimoase carti a istoricului si academicianului Gheorghe I. Bratianu.
 

Inca de la debutul sau cu Poemele luminii, Lucian Blaga a fost considerat un poet deja matur prin originalitatea sa, apreciere ce va fi confirmata de cartile ulterioare, Nebanuitele trepte, precum si de versurile scrise in ultimii zece ani de viata si tiparite in volumul Poezii din 1962. Surprinzatoare va fi intrepatrunderea intre ideile filosofice si registrele lirice prin metafore revelatorii. Harul sau de a palpa universul si de a-i revela misterioasele splendori prin tulburatoare interogatii, concretizate prin tot atatea imagini sensibile, har sustinut fie de un ritm cvasi-liturgic, fie de o dramatica euritmie, face din Lucian Blaga cel mai semnificativ poet metafizic dupa Mihai Eminescu.
 

Vitalitatea, panismul expresionist nietzschean, frenezia mitologiilor autohtone din volumul Pasii profetului sunt inlocuite de o reculegere esentiala a autorului ce da la iveala un fel de cercetare a misterului universal pe fundalul scurgerii timpului individual. Ideea de evolutie, de progres tehnologic si ratiune pragmatica sunt in gandirea poetului premisele periclitarii vietii fiecaruia dintre noi, a oricarei trestii ganditoare. Dar vehicolul blagian spre absolut este mitul. Cuvantul insusi, spre a se desprinde din orizontul stramt si plat, trebuie sa se fi mantuit, ridicandu-se la puterea mitico-magica primordiala, asemeni logosului intemeietor. Inrudit cu logosul crestin, Cuvantul poetic al lui Lucian Blaga creeaza o lume, cea in care, urmandu-l pe poet, ne intelegem limitele fata de nemarginitul har auroral, tot mai putin accesibil noua. Chiar daca inclinarea spre adevar face parte din insasi natura umana a cunoasterii, negat insa noua, muritorilor de rand, de catre Marele Anonim, prin intermediul cenzurii transcendentale. Noua, cu siguranta; nu insa si poetilor marii treceri.