Autor si al altor carti de rara profunzime (Ultimul om, Chipul omenesc, Fuga de Dumnezeu, Hitler din noi), Max Picard atinge, prin Lumea tacerii, punctul culminant al gandirii sale, al unei gandiri ce nu inseamna, pentru el, a filosofa academic, ci a trai meditativ, a contempla, a face din tine locul de intalnire dintre lucruri si gand. E modul de a fi al cuiva care priveste intelegand si intelege privind si al carui scris, in care intelepciunea si poezia isi dau mana, urmeaza fidel, hotarat si mladios, itinerarul propriei priviri-intelegeri. Oprindu-se, aici, asupra lumii tacerii, a unui fenomen originar nu doar ocultat, ci aproape distrus de zgomotoasa lume moderna, Max Picard ne poarta si pe noi pe un asemenea itinerar al cunoasterii traite. Insotindu-l, ne dam seama cat de nefasta e pierderea „cerului tacerii” si, odata cu ea, a cuvantului adevarat si cat de binefacatoare ar fi pentru om si omenire regasirea lor.