Bernd Brunner s-a nascut in 1964 in Germania si este autor al mai multor volume foarte apreciate, sarmante compendii inspirate din istoria culturii abil impletita cu rigorile stiintei: Arta orizontalei, Relatia dintre om si urs, Istoria bradului de Craciun.

Fiinte fantastice si Wernher von Braun, Stonehenge si viata sexuala a coralilor, mituri aborigene si episcopi anglicani, intr-un cuvant... Luna. Luna lui Brunner, un breviar sofisticat, o istorie nocturna si o fresca a intunericului, mister si imaginatie, mituri si fantezii, stiinta, psihologie, literatura si arta. Mai ramane doar intrebarea ce-ar putea fi „acolo“. Luna sau… primul pas spre Marte!
O invitatie dupa lasarea serii, si numai la lumina Lunii, prin secole de cultura, stiinta si arta, din dorinta de a patrunde misterul din intuneric si, de fapt, miste­rul firii umane. Un altfel de cer al noptii, un flux si un reflux, o iubire si o promisiune. Romantic sau cronobiologic?

„Astronomi, geologi si geofizicieni, ingineri si jochei spatiali, cu totii se intrec in studii tot mai minutioase despre ceea ce poate fi «acolo», insa noi, muritorii de rand, stim bine ca este doar un astru ceresc. si un taram de mister. Dar cat de bine poti cunoaste un mister? si temere si fantezie. si romantism si poezie si precizie, si intu­neric si stralucire, si vis si destin, si inspiratie si legenda si miracol.“ - The Times, KATE SAUNDERS

In Roma antica, luna calendaristica era impartita similar in functie de fazele lunare, prima zi a lunii fiind numita calendae (de la calere, „a fi cald“ sau „a fi luminos“). Inaintea lor, grecii au dezvoltat ciclul metonic, intr-o in­cercare de a determina corespondenta dintre fazele lunare si anumite zile ale anului. Meton, astronom si matematician care a trait in secolul al cincilea i.Hr., a calculat ca nouasprezece ani solari echivaleaza cu 235 de luni lunare, adica 6 940 de zile. Dupa nouasprezece ani, aceeasi faza lunara va fi inregistrata in aceeasi data a anului solar. Doar o data la 312 ani ciclul se decaleaza cu o zi.
Astronomii din Egiptul antic au incercat sa armonizeze sistemele de masurare a timpului bazate pe stele, Luna si Soare. La un moment dat, in jurul anului 3000 i. Hr., ei au definit anul ca avand 365 de zile, iar luna 30 de zile, acestea din urma fiind grupate in perioade sau „saptamani“ de cate 10 zile. Un astfel de sistem este practic, mai cu seama in contextul inregistra­rilor cu caracter economic, iar Copernic a folosit anul egiptean in calculele sale. Dar fiindca sistemul nu reflecta variatiile Lunii vizibile, au aparut in timp conflicte cu acei egipteni care aveau convingeri religioase ferme.

Exista si alte exemple ale relatiei stranse dintre diverse specii de vietuitoare si lumina Lunii. La inceputul anilor 1980, oamenii de stiinta au descoperit un enigmatic „ritual“ de inmultire in randul coralilor. Imediat dupa Luna plina, coralii se dedau la o veritabila orgie reproductiva, eliberand in mare miliarde de celule sexuale masculine si feminine, care se combina pentru a da nastere unor noi vieti. Detaliile fenomenului au fost mult timp un mister; neobisnuit era, spre exemplu, faptul ca procesul are loc in luni diferite, desi de cele mai multe ori pe timp de vara. In 2007, sapte specialisti din Australia, Israel si Statele Unite ale Americii au dovedit ca Luna este cea care guverneaza fenomenul de reproducere in masa. Sincronizarea este posibila deoarece coralii contin o substanta fotosensibila care declanseaza respectiva reactie la lumina Lunii. „Substanta este una cu adevarat uimitoare, declansand cel mai mare «eveniment» de gen de pe planeta“, spune Ove Hoegh-Guldberg de la Universitatea din Queensland, Australia. Pentru a intelege pe deplin modul in care coralii „tin socoteala“ fazelor Lunii sunt necesare insa cercetari suplimentare.

Observand aricii-de-mare, Aristotel a constatat ca ovarele femelelor se umflau in perioada Lunii pline – un fenomen confirmat de specialistii care studiaza in prezent aceste vietuitoare marine pe Insula Santa Catalina din California. Cand au ajuns in Lumea Noua, pe 12 octombrie 1492, Columb si marinarii sai au remarcat o licarire ca de luma­nare aprinsa in apele din largul Insulelor Bahamas, cam cu o ora inainte de rasaritul Lunii. Naturalistul Lionel Ruttledge Crawshay (1868–1943) a presupus ca luminozitatea respectiva ar fi putut fi cauzata de o specie de viermi marini luminiscenti. In perioada ulti­mului patrar, femelele se ridica la suprafata apei dupa asfintitul Soarelui si emit mici fulgere luminoase. Acest spectacol si atrage pe masculi, care se deplaseaza cu viteza prin apa si „lumineaza“ ca niste licurici. Folosindu-se de hartile de distributie a acestor viermi, Crawshay a sugerat ca primul loc in care a acostat Columb in Lumea Noua a fost Insula Cat din Bahamas, nu San Salvador, asa cum se considera in general.