Unde se ascunde adevaratul eu al fiintei umane? E intrebarea pe care era simulacrelor o face si mai acuta, si mai plina de temei. Scena vizibila a vietii noastre pare sa nu aiba culise, totul se vede pe social media. Dar cat adevar e in expresiile vizibilului? Pana unde trisam pentru a arata bine? Constantin Cheianu savarseste un extraordinar act de curaj. Dincolo de imaginea de prozator confirmat, de jurnalist de temut, de publicist si dramaturg intrat deja in canon, dezvaluie eul sau intim - vulnerabil, cuprins de temerea bolii si a mortii, fragil, dar si nemaipomenit de puternic prin onestitatea si necrutarea cu care-si chestioneaza viata si-si confrunta propriile neputinte. Parcursul existential al artistului si scriitorului intr-un spatiu plin de impostura, incarcat de perfidie, cu o mostenire sovietica dezastruoasa,  nu poate fi unul usor de inteles, simplu de evaluat. Suntem cu totii suma traumelor noastre, suntem purtatorii ecourilor din vocile celor care ne-au insotit si ghidat existenta. Adevarul lui Constantin Cheianu este si adevarul nostru. In expunerea lui de o sinceritate socanta, rascolitoare, ne simtim rusinati de propriile lasitati, ne simtim atentionati asupra propriilor dependente, ne intalnim cu angoasele si poate marile noastre regrete. De aceea, lectura este incomoda, stanjenitoare, dar si terapeutica. Gustul amar pe care-l trezesc aceste confesiuni este insotit de recunostinta si admiratia pentru o lectie invatata despre demnitate si curaj. - Nina Corcinschi