Povestea femeii sclipitoare, complicate si lipsite de inhibitii din spatele celui mai fascinant si mai cautat serviciu de call-girl.

 

Dupa al Doilea Razboi Mondial, cea cunoscuta drept Madame Claude a condus, la Paris, in apropiere de Champs-Elysees, una dintre casele de toleranta cele mai exclusiviste de la acea vreme, ajungand sa aiba la un moment dat o retea alcatuita din peste 500 de femei si cativa barbati, precum si o agenda care, sustinea ea, cuprindea nume celebre precum cel al presedintelui SUA, John F. Kennedy, cel al sahului Iranului si cel al patronului concernului Fiat, Giovanni Agnelli. In anii 1960, era cea mai bogata si cea mai celebra femeie realizata prin forte proprii din Europa - o adevarata legenda de talia lui Coco Chanel. Fernande Grudet, viitoarea Madame Claude, s-a nascut intr-o familie evreiasca saraca din orasul Angers si, potrivit propriilor spuse, a dus o viata extrem de aventuroasa - a luptat in Rezistenta franceza, a supravietuit internarii intr-un lagar nazist de concentrare, s-a iubit cu membri ai Mafiei corsicane si a facut trotuarul inainte de a deschide un bordel pentru cei bogati si faimosi. Apeland in mod inedit la tehnologia telefonului, a creat conceptul de call-girl. Madame Claude nu a vandut insa pur si simplu sex, ci a fost o adevarata petitoare a elitei puterii.

 

Pornind de la discutiile purtate chiar cu protagonista acestei carti si de la interviurile luate celor care au ajutat-o sa-si construiasca imperiul, biograful si specialistul in istorie sociala William Stadiem destrama valul care ascundea secretele lui Claude, patrunzand in lumea interzisa a placerii si a privilegiilor.

 

Fascinanta istorisire a lui Stadiem este cat se poate de voluptuoasa, dar si plina de surprize placute. - Vogue

 

O revelatoare biografie a "elegantei regine franceze a sexului"... Este interesant de vazut ce diavol zacea in unii dintre eroii lumii noastre politice si culturale. - Kirkus Reviews

Traducere din limba engleza de Claudia Roxana Olteanu.
 

Nu conta ca Oleg Cassini era rus sau ca rochia imita un model realizat de Hubert de Givenchy, creatorul ei de moda preferat. Era tot o rochie americana, iar Jack voia ca ea sa o poarte datorita combinatiei de rosu, alb si albastru. Dar Jackie, stimulata, poate, de injectiile frecvente ale lui Jacobson, a pus la cale, pe tacute, propriul razboi de independenta si a insistat sa poarte extravaganta rochie Givenchy de satin alb cu strasuri pe care o luase in secret cu ea la palatul Regelui Soare.

Jack nu era prea sensibil sau exagerat in privinta obsesiei pe care o avea Jackie pentru tot ce era frantuzesc. Cateva reportere franceze care cunosteau fascinatia ei pentru Givenchy au intrebat-o daca avea de gand sa-i viziteze atelierul. Jackie le-a raspuns scurt: "Am lucruri mai importante de facut." Iar cand un reporter de la Women's Wear Daily, care scria intruna despre cheltuielile exagerate pe care le facea cu imbracamintea, a intrebat-o daca citea acea revista de moda, ea a raspuns la fel de scurt: "Voi incerca sa nu o mai fac." La final, reprezentantii presei au intrebat-o daca va cumpara o rochie frantuzeasca pentru Caroline, care avea atunci trei ani. Jackie a raspuns repede "nu", dupa care reporterul a continuat: "E interzis?" "Nu, nu e interzis", i-a taiat-o iar Jackie. "Pur si simplu nu am timp"."