Fragment din cartea "Madame Picasso" de Anne Girard:

"- Mi se face sete numai cand vorbim despre asta. Nu mergem sa gasim ceva de baut pe undeva? a intrebat Max.
- Nici nu e amiaza inca, i-a replicat Picasso.
- Dimineata e intotdeauna un moment foarte potrivit pentru o bere. Incepi ziua cu dreptul, i-a raspuns Apollinaire, planand deasupra celor doi ca un gigant simpatic, cu umerii cazuti.
- Luati-o voi inainte! Eu o sa mai lucrez o vreme, apoi o sa trag un pui de somn.
Picasso le-a facut semn din cap spre cadrul ingust de pat, din fier, aflat in coltul atelierului. Era acoperit cu o cuvertura cu franjuri, de culoarea marului verde, cu trandafiri rosii, brodati, pe care i-o trimisese mama lui din Spania. Si-a dat parul din ochi.
- Sa dormi aici? a intrebat Max, cu oarecare surprindere, acum, cand Picasso era departe de anii lui mizeri din Montmartre si nu avea niciun motiv sa ramana in darapanatura aia rece niciun moment mai mult decat era absolut necesar. Asta n-o sa inrautateasca lucrurile acasa cu Frumoasa Fernande?
- Eu si Fernande suntem bine. Asa cum am fost intotdeauna, si-a asigurat Picasso prietenii, ridicand in acelasi timp o pensula si intorcan-du-le spatele. Mergeti linistiti! O sa ne vedem cu totii sambata seara la Gertrude, ca de obicei, i-a convins el, incepand sa amestece intr-un borcan cu vopsea.
Astepta cu nerabdare seara de sambata de la salonul lui Gertrude Stein. Tanjea dupa mintile tinere de acolo, dupa disputele intelectuale cu Gertrude insasi, care era intotdeauna dispusa sa participe la o dezbatere. Ea il provoca. Ea il facea sa gandeasca si ea era cea care punea sub semnul intrebarii toate regulile sociale. Femeia aceea era o forta a naturii! Ce bine era daca l-ar fi atras si fizic!
- Acum lasati-ma sa ma intorc la lucru!
- Nu uiti, nu? Ai promis ca mergi la lectura lui Apo maine, la Salon des Independants, i-a adus aminte Max in soapta cand au ajuns la usa.
- N-am uitat, i-a raspuns Picasso.