Ratiunea pentru care ne-am propus realizarea celei de-a sasea editii a Manualului este data de prioritatile pe care le are Romania, la aceasta etapa, si anume: integrarea in Uniunea Europeana, dupa aderarea, deja, petrecuta, la 1 ianuarie 2007 si dobandirea statutului de stat membru al Spatiului Schengen. Aceste obiective majore sunt de o permanenta actualitate si au consecinte dintre cele mai profunde si diverse pentru societatea romaneasca de dupa anul 1990, societate care este tot mai mult raportata la realitatile societatii internationale universale si regionale.

Consideram ca Manualul, prin continutul sau, este de un real folos celor interesati de studiul acestui nou sistem de drept european, celor care se gasesc la inceput de drum, precum si acelora care au preocupari in domeniul practicii europene sau in alte materii interferente: politicieni, oameni de afaceri, specialisti implicati direct in procesul de integrare a tarii noastre in UE, cadre didactice, postdoctoranzi, doctoranzi, masteranzi, studenti sau alte categorii socio-profesionale, un loc aparte ocupandu-l jurnalistii care indeplinesc un rol deosebit de important in diseminarea informatiei.

Celor interesati le punem la dispozitie, totodata, o lista bibliografica apreciata de noi ca fiind reprezentativa pentru domeniu. Cu toate eforturile destinate documentarii si sistematizarii, lucrarea este, in mod firesc, susceptibila de permanente imbunatatiri si adaugiri, aspecte pe care le vom avea in atentie in editiile viitoare, in acest fel intelegand sa participam la clarificarea unei problematici deosebit de ample, diverse, actuale dar, mai ales, de perspectiva si necesare pe care o reprezinta Uniunea Europeana, ca nou subiect de drept international.
Fragment din lucrarea "Manualul Uniunii Europene", editia a VI-a, de Augustin Fuerea

"Sectiunea a V-a
Izvoarele complementare
 
„Spre deosebire de izvoarele derivate si de cele care sunt constituite din angajamentele externe ale Comunitatilor/Uniunii, ce rezulta (ambele) din exercitarea de catre institutiile UE a atributiilor/competentelor care le-au fost atribuite prin Tratate, in acest caz avem de-a face cu izvoare care provin din acordurile incheiate intre statele membre in domeniile de competenta nationala. In masura in care obiectul lor se situeaza in sfera si in prelungirea obiectivelor definite de Tratate, poarta denumirea de „drept (izvoare) complementar(e)" si pot fi considerate norme de drept ale UE, in sens larg".
1. Conventiile
Uneori, Tratatele Uniunii Europene prevad interventia expresa a conventiilor internationale pentru a le completa. „Aceste conventii seamana foarte mult cu cele specifice dreptului international prin recurgerea la procedeele clasice de angajament, si anume, semnarea si ratificarea". Specificitatea lor se manifesta, in special, prin nivelul elaborarii lor.
- initiativa este, in general, luata de comun acord de Consiliu si Comisie;
- negocierea este condusa de experti guvernamentali si se realizeaza cu asistenta Comisiei, iar
- proiectul elaborat de catre experti este transmis Consiliului si Comisiei, care indica public opinia lor intr-un aviz formal si, la limita, obiectiile pe care le au."