Nu prea sunt multe cărți în programa de liceu care să aibă ca și protagonistă o femeie și încă una care face “business” și e obsedată de avere atât de mult încât își lasă fata să nască singură. Ai putea crede că acest roman este oarecum progresist din punctul acesta de vedere, asta până când numeri de câte ori este menționat cuvântul “datorie” . Datoria față de părinți, de soț, de frate, de stăpân, de societate ș.a. Săraca Persida a făcut ceea încă fac femeile din ziua de azi, mai ales în România: a îndurat presiunea societăți de a se comporta într-un anumit fel, bătăile soțului (când mai era și însărcinată) și până la urmă tot ea a făcut în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită. Bravo, Persida!

Nu prea am înțeles monologul despre Bandi și cum el trebuie să sufere din cauza “neatenției” lui Hubăr. Cred că rolul lui a fost doar ca să-l pedepsească pe Hubăr, intr-un mod cam barbar, însă pentru vremurile acelea cred că era normal.

În concluzie, nu aș critica acest roman cu mentalitatea de astăzi, Ioan Slavici a scris despre realitatea de atunci și a făcut-o foarte bine. Cred că citirea acestei cărți este un exercițiu bun pt a ne da seama cât am progresat în ceea ce privește drepturile femeii, dar și înțelegerea dintre oameni de etnii sau religii diferite.

Cea mai frumoasă operă despre ambiție și putere, dar și despre dragoste și speranță

Recomand cu drag tuturor doamnelor și domnișoarelor care doresc să își reamintească despre ce înseamnă să fii femeie, dar și mamă!