O carte despre Marina Krilovici nu putea fi scrisa decat de Alice Nastase Buciuta, ea insasi convinsa ca numai ce vine „din dragoste” merita trait. O carte, asa cum dorea Marina Krilovici, desigur: despre ea – mai intai ca femeie si, numai tangential, ca artista – prezentand succesul ca pe un lucru simplu, „vremurile tulburi” cu detasarea unei fotografii decolorate de timp, si amintindu-ne – ori de cate ori se intampla sa uitam! – ca iubirea a fost totul pentru ea, in timp ce vocea – acea magnifica voce de soprana lirico-spinta ce a strivit timp de trei decenii haloul celor mai importante teatre lirice cu timbrul ei insolit – doar un vehicul pentru insusirile ei artistice.

Dar daca veti accepta ideea – sugerata la inceputul acestor insemnari – ca Marina Krilovici n-a contemplat niciodata viata, ci a trait-o in toate nimicurile si esentele ei, atunci veti intelege. Si veti parcurge povestea spusa de aceasta carte, nemasurandu-i cuvintele, ci doar acceptandu-i iubirile, faptele… – Luminita Arvunescu (in Prefata volumului Marina, Marina, Marina – Marina Krilovici, de Alice Nastase Buciuta)