In decursul ultimilor ani, am fost intrebat in repetate randuri: cine e sau ce e acest Mekeke pe care il tot pomenesc? M-au intrebat profesori universitari si profesori de liceu, studenti si liceeni, elevi de gimnaziu si elevi din clasele primare: cine este Mekeke? Niciodata n-am raspuns nimanui. Nu pentru ca n-am vrut sa le raspund, ci pentru ca un raspuns la aceasta intrebare nu poate fi dat in cateva minute. Mai mult, lamurirea acestei enigme nu depinde de cel care da raspunsul, ci de cel care-l primeste. Pentru a afla raspunsul, trebuie sa ai starea necesara primirii lui, capacitate de introspectie si, bine-nteles, capacitatea de a descoperi in tine lucrarea sau, mai bine zis, lucrarile pe care acest personaj le-a facut fara ca tu sa-ti fi dat vreodata seama de prezenta lui. Si, mai ales, iti trebuie memoria gandirii celui care-ai fost. De-a lungul istoriei, oamenii au incercat sa-i restrictioneze manifestarile, sa-l reduca la tacere si chiar sa-l faca sa dispara, crezand ca astfel vor avea liniste. Nu au reusit si nu vor reusi niciodata. Atata timp cat in lume vor fi copii, Mekeke va pune intotdeauna stapanire pe ei, facandu-i sa se manifeste de asa natura incat ei vor spulbera pana si iluzia de liniste si de tihna a celor care se afla in preajma lor.

Dar si mai infiorator este faptul ca unii nu vor scapa de el niciodata.

Ilustratii alb-negru de Pusa Lia Popan si Edmund Dujardi.