Citind asonantele, si rimele imperecheate sau nu, m-am regasit. Cu stupoare am realizat ca ma pot transpune dintr-o lume in alta, din lumea mea in lumea lui sau din lumea mea actuala intr-un loc al copilariei sau al iubirii. Ce sfios moment si cat de magulitor sa fie pentru mine sau pentru el, insusi autorul, sa-mi ratacesc gandurile printre ale lui? Mai cu seama, traind fiecare realitate expusa in versuri, am realizat ca lumea ar putea fi mult mai frumoasa in versuri, mai ales in versurile lui, ale autorului, pentru ca reuseste, Doamne, si cat de frumos reuseste sa danseze cu orice gand, cu orice traire, oricat de banala ar fi ea! Sa faca dintr-un minuscul simt o imensa emotie si sa construiasca dintr-un singur cuvant o lume intreaga.
Memento pentru trecut? Sau amintiri care sa rastalmaceasca, sa aseze intr-un firesc toate trairile? - Alexandra Gheorghe