Poezia lui Vasile Burlui e a unui parnasian in paradigma de sensibilitate a unui neoromantic, experimentul sau liric aflandu-se in imediata vecinatate a "modelului", dintr-o alta epoca, al lui Al. Macedonski; receptarea (aproape) strict senzoriala a lucrurilor, cultul formei, in sonet si rondel, proiectia in istoria civilizatiilor si mitologiilor stravechi, "plastica" versului, cromatica si dimensiunea sa picturala, efortul obiectivarii lirismului par a-l trimite pe Vasile Burlui intr-o fotografie "in sepia", dintr-o cafenea pariziana, langa un pahar cu absint, alaturi de Th. Gautier, Jose Maria de Heredia, Catulle Mendes, Sully Prudhomme, Francois Coppee, planuind, insa, sa schimbe locul la cafeneaua de vis-a-vis, langa simbolisti, omul e din alt veac, poetul de azi aduce de acolo miracolul formelor perfecte, (in)cintarea lor. - Ioan Holban