Cartea este o gradina plina cu flori-cuvinte bogate in arome si intelesuri inalte. Bucuria si incintarea il asteapta pe acela care o deschide sau o descrie dupa puterea mintii sale. Pasajul citat se repeta intocmai, la inceputul unui Minei de la 1791, continuindu- se astfel: "Obiceai au toti gradinarii cei prea iscusiti dnd infloresc in gradinile sale ceale imparatesti fl(o)ri, ei intru intii data culeg, fac manunche si le duc la stapinii lor, apoi la priiatenii lor cei preaiubiti, ca vazindu-le sa le mirosasca si multa dulceata sa priimeasca si ochilor vesalie sa le pricinuiasca, la cei ce vor vrea sa le mirosasca. Pentru ca nu numai ei adica gradinarii, singurii mirosindu-le si mireazma priimindu-le, ci si preaiubitii sai sa-i impartaseasca, ca inimile sa-si indulceasca. Drept aceaia, fiind si eu ca unul dintre acei ce iubesc flori..." (Sursa citata, p. 495). Se fac aluzii, in mod evident, la gradina raiului, imagine model pentru credinciosii de pe pamint, in raport cu care isi cultiva sufletul, tarina si scrierea. Poate de aceea gradinarul de la curtile imparatesti din basme si pisarul cancelariilor domnesti treceau drept personaje privilegiate. Ei alegeau griul de neghina, in culoare, miros, auz si cuvint, adica incercau sa gaseasca suport pentru dezvoltarea partii bune din om. Acest fapt ar trebui sa dea serios de gindire lumii contemporane cazuta in stapinirea unor prea ingrijoratoare orgolii necugetate, lesne stricatoare de pace sufleteasca si de intelegere intre semeni.