Lucrarea ce urmeaza reprezinta un pas pe care-l asteptam, si-l asteptam de mult, spre explorarea taramurilor modale romanesti, de care, in ultimele decenii, tot mai multi compozitori se apropie, cautand sa intuiasca, sa dibuie contururi, poteci chiar spre un pamant ferm, in care armonia sa fie acasa, in alt loc decat cel al traditiei clasice.

Si iata ca o indrazneala a acestui pas de teoretizare tendinta de sinteza apaline unui tanar, care, dupa o dubla activitate, in fata pianului a catedrei, trece acum la masa de scris, impletind experientele in deschideri de concluzii sugestii.
Se stie cat de mult am regretat ca dupa primele indicatii de cadente ale modalului romanesc, schitate de Sabin Dragoi (in Monografia Comunei Belint, din 1934), au urmat ani, zeci de ani, de tacere sau nepublicare, dupa care de abia catre 1959-61 incep sa se auda cateva glasuri competente, ca Alexandru Tiberiu Pascal Bentoiu, cu excelentele lor studii. Pretiosul document despre „Armonizarea Cantecului popular" de Dimitrie Cuclin nu a vazut lumina tiparului din motive pe care preferam sa nu le discutam .
Privit in ansamblu si proportii, studiul lui Dan Buciu se impune prin extinderea detalierea echilibrata, prin avantul investigatiilor (chiar daca nu-si construieste afirmatiile pe citate din compozitiile, articolele sau asetliunile altora), ceea ce-i confera originalitate raspundere proprie, adica dreptul de a-i apartine prin modul in care se orienteaza prin arsenalul mijloacelor oferite de armonia contrapunctul contemporan, la zi.

Dovedind simtul masurii, el stie sa evite afirmatiile categorice, periculoase in faza actuala a unui modalism in gestatie. In consecinta, nu vom intalni solutii indiscutabile, legiferarea sau dogma. Cu rezerva prudenta, autorul, procedand ,stiintific, si intelept, enumera, ofera material, sugereaza, conclude dar - mai cu seama - invita la participare, la meditatie si la luari de atitudini creatoare.

Lucrarea intereseaza deopotriva pe cei care acum descifreaza tainele Muzicii, ca pe profesionistii in plina desfasurare de teoretizare sau de creatie, fiindca contine in ea un proces de defrisare.



Fragment:

"CAPITOLUL II POLIFONIA

Dacă omofonia a parcurs drumul de la tonalitatea gestantă secolelor XV-XVI către piscurile funcţionalismului secolelor XVIII XIX, pentru ca apoi să continue cu reţeaua foarte bogată şi diversă structurilor modale ale secolului XX, conceptul polifonic urmează exa traseul invers: polifonia se naşte în „baia modală" a medievalismul muzical european, evoluând către complexitatea sporită a Renaşterii pentru a ajunge la punctul terminus numit Barocul muzical, unde reperele tonale ale contrapunctelor bachiene sau haendeliene nu mai pot fi puse la indoială. Este adevărat că după ce traversează un con de umbră de circa 150 de ani, polifonia reapare în forţă pe primul plan muzical al Europet veşminte noi, moderne, dodecafonice sau modale. Şi astfel polifonia este repusă în drepturi în secolul al XX-lea, de data aceasta nu în dau omofoniei, ci în paralel cu aceasta. Considerăm că paralelismul, dualitat omofonie—polifonie constituie caracteristica secolului al XX-lea, era muzicală în care nu credem că se mai poate vorbi (ca în alte secole perioade muzicale) de supremaţia absolută a unui concept muzical. Pe alte repere, omofonia şi polifonia se dezvoltă simultan, se inter-influenţează se condiţionează uneori, se îmbogăţesc şi se transformă permanent. Iată ce, uneori discret, alteori mai direct, am implicat elemente de polifonie atunci când am tratat problema armoniei modale; iată de ce şi aici, domeniul polifoniei modale, vom implica elemente de omofonie, elemen integrate organic deja conceptului polifonic modal (aşa cum şi invers armonia modală integrează organic elemente de polifonie).
În polifonia modernă se poate vorbi mai rar de o incidenţă verticala intamplătoare a vocilor şi de o succesiune liberă a structurilor verticale; acestea vor fi evident subordonate elementului orizontal, dar, deşi aflate pe plan secundar, vor avea de parcurs un traiect muzical precis (altminteri ar risca prin crearea de acorduri întâmplătoare sau prin succesiuni acordice ordate, să producă efecte sonore care ar impieta asupra desfăşurării în e condiţii a planurilor melodice). Înainte de a intra în subiectul propus mai face o menţiune, de ordin metodologic: nu vom parcurge problematica ridicată de studiul polifoniei modale conform normelor tradiţionale instaurate de tratatele de contrapunct — la două voci, la trei la patru şi la mai multe voci ci vom căuta să privim, concomitent, retele ridicate de scriitura polifonică pe orice număr de voci, făcând specificaţifle de rigoare pentru scriitura pe un anumit număr de voci atunci cand se ivesc situaţii particulare, speciale. Vom căuta deci să descifrăm mai intai problemele fundamentale pe care le ridică scriitura polifonică (le putem numi şi reguli eventual, deşi nu suntem partizanul termenului), sub raportul mai întâi al orizontalului (planul melodic) şi apoi sub acela al intersecţiilor rezultate pe verticală ale planurilor melodice (planul armonic).
Ar mai fi totuşi încă ceva de adăugat! Nu trebuie uitat faptul că zorile muzicii plurivocale au fost luminate de soarele polifoniei. Primele cursuri muzicale plurivocale au stat sub semnul polifoniei de panglică ( organum, gymelus sau faux-bourdonul). Iar evoluţia către un stadiu superior polifonic prin autonomizarea treptată a planurilor orizontale lodiile diferitelor voci) s-a realizat prin parcurgerea traseului Ars antiqua şi Ars Nova, primul mare pisc componistic atins fiind Guillaume Machaut. Este foarte important faptul că ceea ce s-a realizat până la sfarşitul secolului XIV a stat sub semnul polifoniei diatonice medievale care, în persoana ilustrului creator amintit mai înainte, şi-a creat un „stil" muzical ce poate fi descoperit în opera sa muzicală de ansamblu, un set de concepte pe baza cărora s-a condus în redactarea discursului muzical. Interesant este faptul că „noii polifonişti modali" ai inceputului de veac XX vor prelua multe sugestii sonore din această arhaică lume modală, pe care Ie vor transla în noua lume modală inaugurată la răscrucea veacurilor XIX şi XX.  "