Suntem chemati mereu sa distingem, la diferite niveluri, binele de rau, adevarul de fals, dreptul de nedrept, pozitivul de negativ. La un stadiu elementar, de altfel mai bine dezvoltat la animale decat la oameni, discernamantul este instinctiv: un animal "stie" dinainte ce e bun si ce e rau pentru supravietuirea sa si a speciei sale. Si noi dispunem de acest instinct animalic, chiar daca, datorita educatiei si socializarii, ne indoim uneori de el, ne incapatanam sa urmam un drum sau sa frecventam indivizi de care "instinctul nostru primitiv" incercase sa ne indeparteze. E adevarat ca unele persoane au o inteligenta instinctiva deosebit de puternica, dar acest instinct nu este suficient pentru desfasurarea umane in deplina sa umanitate. Ratiunea - aceasta facultate de a gandi, de a culege date si de a le combina in cunostinte, de a le analiza din mai multe unghiuri inainte de a lua o hotarare - este aceea care ne desavarseste. Este ceea ce eu numesc capacitatea noastra de discernamant gandit, care, spre deosebire de discernamantul instinctiv, nu este innascuta, ci se dobandeste prin experiente si prin cunoastere. A invata sa discernem - unul din lucrurile cele mai importante pe care le avem de facut in viata - necesita o stiinta, o constiinta, o, reflectie personala. Acesta este chiar scopul filosofiei, care, din punct de vedere etimologic, inseamna "iubire de intelepciune", despre care putem spune ca este cautarea adevarului. Cautarea de cunostinte nu este primordiala pentru supravietuire - cunoastem toti persoane care se cramponeaza de idei false, de prejudecati, de idei apriorice, care isi satisfac totusi corect nevoile cele mai sumare ale existentei -, dar ii este indispensabila celui care vrea sa duca o existenta autentic umana, incercand sa se ridice deasupra simplei animalitati, in cautarea frumusetii, dreptatii, adevarului si binelui. Asa cum subliniaza filosoful german Hegel, aceasta cautare de cunostinte este in acelasi timp o cautare a libertatii: "Ignorantul nu este liber, caci in fata lui se afla o lume straina, un dincolo si un afara de care depinde, fara sa fi facut din aceasta lume straina o lume pentru el insusi si fara sa se regaseasca in ea astfel la sine insusi, ca in ceea ce este al sau. Incepand cu treapta cea mai de jos pana la gradul cel mai inalt de cunoastere filozofica, impulsul dorintei de a sti, de a cunoaste nu provine decat din nazuinta de a suprima amintitul raport de nelibertate si de a-si insusi lumea in reprezentare si gandire".
Marele paradox al cunoasterii filosofice, care constituie punctul ei de pornire, este acela ca trebuie sa incepem prin a uita lucrurile invatate. Trebuie sa ne indoim de toate certitudinile dobandite fara reflectie critica personala prin intermediul educatiei familiale, al religiei, al societatii. Caci, daca anumite adevaruri sunt transmise astfel, acelasi lucru se intampla cu erorile si prejudecatile. Fiecare epoca, fiecare tara, fiecare cultura, fiecare familie isi transmite lotul de viziuni limitate sau eronate despre realitate. Asadar, recunoasterea propriei ignorante se afla chiar la baza cautarii intelepciunii. Socrate a spus-o foarte bine; stiu un singur lucru, ca nu stiu nimic, repeta el pana la satietate, destabilizandu-si astfel interlocutorii si obligandu-i sa-si puna la indoiala propriile certitudini."