O noua evocare azi a vietii lui Mihai Emineseu poate parea multora un demers oarecum hazardat, inutil atata vreme cit istorici literari de anvergura (G. Calinescu, Zoe Dumitrescu-Busulenga, George Munteanu si enumerarea ar putea continua) au scris biografii monumentale, acadernice. Dar, tocmai de aceea m-am indemnat a scrie la randul meu, o viata a lui Mihai Eminescu pentru publicul larg de cititori, care acced greu sau deloc la aceste demersuri riguros stiintifice. Cei care le citesc, cei care le studiaza, stiu totul despre marele poet. Sau aproape totul, avand insa nevoie de confirmarea, inca o data si inca o data, a propriilor lor cunostinte, de confruntarea propriilor lor opinii, despre viata Poetului.

In capul locului, vreau sa-i avertizez pe temerarii acestei lecturi, ca le-am propus o provocare. In sensul ca nu am urmat firul normal al desfasurani vietii lui Mihai Eminescu, dupa tipicul traditional, adica de la nastere, si copilaria la Ipotesti, trecand prin scolile Cernautene, apoi prin cele Blajene, ajungand la timpul studentiei Vieneze si Berlineze etc., calatorind cu trupe de actori prin tara si desfasurand o sustinuta activitate gazetareasca la Iasi, apoi la Bucuresti, pentru ca sa-si petreaca ani de suferinta in sanatoriile din capitala si din Viena, pana cand, epuizat fizic si moral, a ajuns sa-si doarma somnul de veci in cimitirul Bellu. N-am omis nimic din toate acestea numai ca am dorit sa-l introduc brusc pe cititor in anii maturitatii acestuia cand, constientizandu-si boala a cautat solutii de vindecare. - Constantin Cublesan