Când vine vorba de bani, persistă o impresie durabilă că niciodată nu ar fi de ajuns- oricâți bani ai avea, nevoile (sau… mofturile?) vor crește exponențial, astfel încât cheltuielile vor echilibra întotdeauna (dis)proporționat veniturile. Despre bani se mai spune că e mai ușor să îi cheltuiești și mai greu să îi faci. Așadar, prea puțini dintre noi sunt mulțumiți cu cât au, prea puțini ar refuza o ocazie care ar duce la un câștig mai mare – dovadă palpabilă la aceste dorințe de înavuțire pe care cei mai mulți dintre noi le nutrim undeva în sinea noastră stau cărțile de dezvoltare personală care vând, la rândul lor, tot felul de secrete despre cum să dobândești mari averi în cel mai scurt timp și să devii un respectabil membru al clubului milionarilor (unde totuși, nu știu dacă toată lumea are un bilet garantat la fericire). Pe de altă parte, nu am văzut până acum nicio carte care să te învețe cum să-ți cheltuiești banii (și nu vorbesc aici de self-help pentru maniaci risipitori) – pur și simplu un ghid, chiar și parodic, care să îți arate cum poți să scapi de milioanele în exces în cel mai scurt timp. Asta sugerează cumva că la înavuțire suntem începători în vreme ce la cheltuit suntem experți din oficiu, din frageda pruncie (îmi amintesc cât de cheltuitor aș fi fost încă de la vârsta de 5 ani, când îmi doream toate aiurelile de prin vitrinele magazinelor – aș fi devenit muritor de foame în doar câteva ore, fără îndoială). Și totuși, pare ridicol un asemenea ghid al cheltuitorului? În fond, sunt prea puțini milionari în dolari pe lume iar societatea de consum, prin natura ei, reprezintă în sine un macroghid de cheltuială a celor mai fabuloase sume. Sau nu? Citind romanul năstrușnic al lui Richard Greaves, un bestseller american cu tâlc, publicat acum și în limba română, mi-am dat seama că un asemenea ghid al cheltuitorului ar fi fost cum nu se poate mai binevenit, macar pentru protagonistul acestei povesti.

Montgomery Brewster, un tânăr cumpătat din SUA de la începutul secolului XX se trezește peste noapte moștenitorul unei averi fabuloase: nici mai mult nici mai puțin de un milion de dolari (echivalentul a zece milioane de dolari în banii de astăzi) lăsați prin testament de bunicul său. Peste puțin timp același Brewster află că norocul i se modifică exponențial: încă o moștenire, de data aceasta de 7 milioane de dolari, lăsată de unchiul său dispărut prematur. Problema e că obținerea acestei a doua moșteniri e condiționată de proprietarul averii de o condiție bizară: Montgomery Brewster nu are voie să dețină nici măcar un cent la data la care urmează să ia în primire cele 7 milioane de dolari (chestiune explicata de rivalitatea dintre unchi și bunic, de faptul că unchiul nu și-a dorit ca Brewster să rămână cu vreun dolar din partea bunicului). Brewster are așadar, exact un an pentru a scăpa de averea bunicului și trebuie să respecte o serie de exigențe destul de limitative pentru asta: nu are voie să dezvăluie secretul acestui aranjament, nu are voie să joace tot la bursă, să facă donații caritabile prea mari și toate cheltuielile trebuie justificate (în viziunea unchiului său, tocmai o astfel de provocare îl va stimula pe Brewster să înțeleagă valoarea banilor). Brewster acceptă provocarea și se străduiește să scape într-un an de un milion de dolari. Nu ar fi prea greu, la prima vedere, însă pe măsură ce va trece timpul, protagonistul lui Greaves va realiza dificultatea sarcinii sale: în ciuda faptului că face cadouri costisitoare cunoscuților, că dă baluri pretențioase și strălucitoare (cu orchestră vieneză și sală care imită palatul de la Versailles), în ciuda faptului că își redecorează apartamentul, că își cumpără un iaht și pleacă pe ocean cu prietenii, că face excursii pe Riviera franceză unde închiriază hoteluri întregi iar magazinele rămân deschise doar pentru el, averea se consumă alarmant de lent. Iar dacă mai pui la socoteală că niște pariuri la curse și câteva investiții la bursă se dovedesc dezamăgitor de… câștigătoare, e lesne să înțelegi disperarea lui Brewster. În acest context, faptul că Montgomery e buzunărit de hoți sau că una din bănci dă faliment pare ceva de domeniul intervenției divine fericite. Desigur că toată această aventură a cheltuielilor sistematice, a faptului că averea lui Brewster se dovedește tot mai pregnant mai degrabă un blestem, decât un noroc, va atrage atenția tuturor: de la lumea mondenă și până la prieteni, toți vor rămâne surprinși de goana risipitoare a excentricului Brewster și îl vor privi pe protagonist drept un inconștient și un ciudat fără pereche, Montgomery urmând să ajungă un personaj demn de milă și de dispreț, pentru comportamentul său aparent irațional și iresponsabil. Dacă Brewster va reuși să își împrăștie averea la termen, dacă va primi moștenirea unchiului și cu ce se va alege (financiar și personal) din toată această tevatură, vă rămâne să descoperiți.

Dincolo de ideea ingenioasă și de comicul de situație pe care îl amorsează, tocmai pentru că răstoarnă busola judecăților stereotipe conform cărora câștigul e socotit benefic iar pierderea banilor e socotită o catastrofă, cartea lui Greaves este de fapt o parabolă despre felul în care banii modelează caracterul, în ideea în care nu doar eforturile de a câștiga o avere fabuloasă dar și eforturile de a cheltui sumele obscene de bani pot să testeze limitele prieteniilor, loialităților și al sistemului de valori asumat în general.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro