Acest om minunat ardea de iubirea lui Dumnezeu si mai mult decat orice se straduia sa-L slujeasca doar pe El, Caruia I se daruise cu totul.

    Cu iubire plina de devotament lucra ogoarele Domnului si cultiva vlastarele plapande ale nepretuitelor suflete omenesti. Noi, cei ce am crescut cu laptele harului sau dumnezeiesc, prin iubirea pe care o aratam il asezam pe parintele Vitalie intre marii lucratori ai duhului in icoana „Slava Bisericii sobornicesti a Georgiei”.

    Smerenia era principala virtute a parintelui Vitalie, pe care a dob andit-o pe deplin, iar aceasta virtute provoca uimire si mirare oamenilor din jurul sau. Printre multele harisme duhovnicesti parintele Vitalie avea si harisma stravederii, pe care insa se straduia s-o ascunda. Dar e cu neputinta ca cineva sa determine cu exactitate cate alte virtuti ascundea in el acest vas al Sfantului Duh. Acest lucru este stiut doar de Dumnezeu, Caruia I-a inchinat intreaga lui viata. Parintele Vitalie il urma, purtandu-si crucea. Parintele Vitalie s-a jertfit la propriu pentru ceilalti, din dragoste pentru aproapele.

 

    Fragment din carte:

 

    „Parintele Vitalie nu-i ura deloc pe oamenii care nu-l iubeau. Odata a povestit urmatoarele: intr-o zi voiau sa ma trimita in sat, ca sa aduc alimente. Atunci s-a ridicat un frate si a zis: «Nu te duce, Vitalie, te vor omori!». Eu mi-am facut semnul crucii si am spus: «Faca-se voia Ta, Doamne!», si am plecat. Am luat-o pe cararea care cobora. Pe cand mergeam am auzit un zgomot, peste putin la fel, ca si cand cineva voia sa traga cu pusca, dar pusca nu voia sa se incarce. Peste putin din tufisuri a iesit padurarul un om urias, cu barba neagra, care s-a uitat la pusca. Dupa aceea a ridicat-o cu teava in sus si a tras cocosul. S-a auzit o impuscatura. El a dat din cap, apoi s-a intors cu spatele si s-a pierdut in padure. Pe omul acesta l-am intalnit mai tarziu in magazinul din sat. I-am cumparat un kilogram de bomboane si de atunci a devenit cel mai bun prieten al meu".

    Vrajmasul cel nevazut vedea cum tanarul monah, prin smerenia lui, scapa din toate cursele, si s-a straduit sa-l biruiasca prin intermediul monahilor cu care traia in pustie.

    Ascultarea parintelui Vitalie era sa gateasca, sa faca paine si sa faca alte treburi in chilie si in jur. Dupa slujba de dimineata de obicei intreba: „Sfintiti parinti, spuneti-mi ce sa fac astazi". Uneori unul ii spunea una, altul alta. Iar parintele Vitalie se straduia mereu sa-i multumeasca pe amandoi, ca sa mentina pacea.

    Intr-o zi un frate care traia in alta chilie, care se afla la distanta de cativa kilometri de a lor, i-a spus sa faca niste paine si sa i-o duca la chilie. Parintele Vitalie a facut paine si voia sa i-o duca, insa a vazut ca nu are cizme sa incalte, pentru ca ceilalti parinti le luasera intrucat se dusesera in sat.„