Acum intr-o ecranizare de exceptie cu Uma Thurman si AnnaSophia Robb

Cand Kit Gordy zareste maiestuosul conac de la Blackwood dincolo de portile negre de fier, nu se poate abtine sa nu se gandeasca: „Locul asta e... malefic!” Cladirea impunatoare o infricoseaza. Insa tanara ajunge sa intre in rutina noii vieti, incercand sa ignore zvonurile conform carora scoala de elita cu internat ar fi bantuita. Treptat, colegele ei de clasa incep sa dea dovada de talente extraordinare si cu totul nebanuite. Mai mult, fetele au parte de o sumedenie de intamplari ciudate: vise stranii, voci inexplicabile, scrisori care nu mai ajung niciodata la familie si la prieteni si, in special, senzatia coplesitoareca magia le impresoara din toate colturile conacului. Insa, pana cand isi dau seama Kit si prietenele ei ca Blackwood nu e ceea ce se asteptau, este posibil sa fie deja prea tarziu.

 

Sunt extrem de bucuroasa ca romanele lui Lois Duncan vor ajunge la o noua generatie de cititori! - Judy Blume, autoarea romanului Tiger Eyes

 

Pline de suspans si memorabile, romanele lui Lois Duncan reprezinta tot ce este mai palpitant in actul lecturii. - Suzanne Young, autoarea romanului A Need So Beautiful

 

Romanele de suspans ale lui Lois Duncan au un anume caracter atemporal. Sunt povesti captivante, spuse foarte bine, care pun in valoare si partile inaltatoare si partile intunecate ale adolescentei. - Marc Talbert, autorul romanului Dead Birds Singing

Fragment din volumul "Misterul de la Blackwood" de Lois Duncan:
 

"Odata ce incepu, nu mai reusi sa se opreasca. Strigat dupa strigat se desprindea cu putere din gatul ei in tipete aspre si rasunatoare. Pentru ceea ce paru un milion de ani, Kit tipa, pana cand, parca dintr-o alta lume, auzi sunetul unor pasi lovind treptele si o voce care ii striga numele. Apoi, maini puternice ii cuprinsera umerii.

Auzi vocea lui Jules:

- Kit! Kit, ce este? Ce se intampla?

- Acolo..., reusi Kit sa spuna suspinand, acolo, in spatele meu...

- Nu este nimic in spatele tau.

Kit deschise ochii si se uita la fata lui atragatoare, la trasaturile lui perfecte, la ochii negri, cu pleoapele grele de oboseala, plini in clipa aceea de preocupare adevarata.

Furia pe care o manifestase Jules in ziua cand Kit daduse buzna in sala de muzica, in timp ce el asculta o banda cu muzica lui Schubert, disparuse. La fel si tensiunea care existase intre ei de atunci.

Ii pasa, constata ea si, desi inca speriata, se agata de gandul acesta. Intr-adevar, ii pasa. 

- Era cineva, spuse ea aproape pierzandu-si vocea de emotie. Un barbat. Mergea in spatele meu. I-am vazut imaginea reflectata in oglinda.

- N-ar fi putut fi.

- Dar era!

- In regula, ai dreptate, spuse Jules tragand-o langa el, incat fata ei se ingropa in camasa lui, in vreme ce mana lui ii trecu usor prin par. Ai vazut o umbra. Sau poate ca era propria ta imagine.

- Era un barbat! rosti ea, incercand sa strige cuvintele, dar ele se auzira inabusite de umarul lui mare si cald.

De undeva de dincolo de ei, Kit auzi alte voci si isi dadu seama ca veneau, toate in acelasi timp, de la etajul de mai jos. In clipa urmatoare, toti ceilalti aveau sa fie de fata, inconjurand-o, batand-o cu palma pe umar si alinand-o, ca sa-i si spuna in termeni rationali ca totul fusese doar in imaginatia ei.

Apasandu-si mainile pe pieptul lui Jules, il impinse, astfel incat sa-i vada chipul.

- Te rog, spuse ea innebunita, trebuie sa ma crezi! Trebuie sa ma crezi.

- Kathryn! se auzi vocea lui Madame Duret. Ce Dumnezeu s-a intamplat?

- Ce este, Kit?

- Kit, esti bine?

- Pe tine te-am auzit?

Fusese sigura ca in acest mod se va desfasura intalnirea. Profesorul Farley, Ruth, Sandy - toti erau ingrijorati. Simti atingerea mainii lui Sandy pe brat, o asigurare tacuta ca prietenia lor ramanea mai departe nestirbita. Chiar daca nimeni altcineva nu o credea, Sandy avea sa o creada.”