Aljaz Cosini, calauza pe raurile tumultuoase din Tasmania australiana, conduce un grup de turisti intr-o expeditie pe raul Franklin. Un om obisnuit, cu esecurile, spaimele si regretele sale, Aljaz da dovada de un eroism surprinzator atunci cand un turist cade din barca, punandu-si in pericol propria viata pentru a-l salva. Captiv el insusi sub apa, intr-un prag al raului, este asaltat de viziuni deopotriva teribile si fantastice, care se succed aparent haotic, intr-o ordine aleatorie: istorii de viata ale unei suite de personaje pe care Aljaz le-a cunoscut mai mult sau mai putin, zugravite cu mult realism si expresivitate a limbajului. Scenele din viata de familie se impletesc iscusit cu povestea celor patru zile si jumatate ale expeditiei pe rau, prilejuindu-i personajului principal reflectii pasionate despre destinul tragic si fragil al omului.

Fragment din volumul "Moartea unei calauze pe rau" de Richard Flanagan:

"Privesc fascinat cum acest Aljaz Cosini se asaza pe vine, isi vara mainile in rau, se lasa si mai mult, pana cand corpul ii devine aproape paralel cu pamantul, apoi, incet, se sprijina cu toata greutatea in brate, ca si cum ar vrea sa faca flotari. Capul ii dispare in apa. Apoi Aljaz deschide ochii si priveste pietricelele aurii sau maronii, stralucitoare, de pe fund. Lumina strabate apa la fel cum strabate aerul, printre coroanele copacilor atotstapanitori, cazand peste pietrele de pe fund pentru a imprumuta intregului rau culoarea ei rosie-aurie. Aljaz priveste si deschide gura, soarbe din apa raului si, simte cum racoarea ei i se prelinge pe gat. Ma uit la el cum isi spune ca nici o apa n-are gust mai bun decat cea bauta asa. Cum se intreaba ce-ar simti daca ar face parte din rau. In timp ce parul rosu si rar ii pluteste incoace si-ncolo, precum varecul in locurile putin adanci, ma uit cum isi spune ca poate ar simti exact ce simte acum. Sau poate nu s-ar simti nicicum. Pe urma isi spune ca poate tocmai de asta ii place cel mai mult sa vina aici, pe Franklin, pe „canal", cum ii zic calauzele. Ii place felul in care nici muntilor, nici raurilor si nici padurii tropicale nu le pasa de el. Nu-l considera nici parte din ei, nici separat de ei, nu-l vor acolo, cum nu vor nici ca el sa plece, nu-l iubesc, cum nici nu-l urasc, nu-i invidiaza eforturile, nici nu i le desconsidera, nu-l pun in rand nici cu cei buni, nici cu cei rai. Pentru ei conteaza la fel de mult ca o creanga cazuta dintr-un copac sau, dimpotriva, ca un ditamai raul. Aljaz se simte gol, lipsit de nevoi, lipsit de dorinte. Prins intre peretii muntilor si ai padurii tropicale. Pentru prima oara dupa multa vreme, se simte bine. Poate ca asa e moartea, gandeste el. Pace in inima neantului."