Capacitatea noastra de a recunoaste ceva ca fiind gandire nu e niciodata independenta de posibilitatea de a folosi acel ceva pentru a justifica si valida modul in care am ales sa ne raportam la lume. Max Weber observa indreptatit aceasta codependenta intre rationalitate (Zweckrationalitat) si profit. Autoritatea unei interpretari (cea care fundeaza intelegerea) decurge din prezumtia tacita cu privire la indreptatirea unor asteptari pe care urmeaza sa le satisfaca. Lumea in care traim omagiaza rationalitatea normativa dar se conduce ascultand de rationalitatea instrumentala. Gandirea nu e o intelegere fara rest a lumii, ci un proces de transformare negociata a cunoasterii (ca stiinta de a face) in avantaj. Actul de gandire se petrece sub prezumptia unui transfer de putere. Acest transfer sustine autoritatea interpretativa - instrumentul prin care culturile dominante isi impun normele. "Omul gandeste" doar in interiorul unei culturi care ii conditioneaza practic orizontul. Noi recunoastem ceva ca fiind gandire sub presiunea autoritatii interpretative care domina un anumit model cultural. Tocmai din acest motiv marile culturi sunt convergente marilor religii - valorile lor cheie s-au impus traditional si au devenit convingeri care nu suporta nici o contestare publica.