Ca fiinte sociale, conditia de "a fi" realmente ceva ne solicita personalitatea in ansamblu, antrenata inca de la inceput prin libertatea jocului ca propedeutica in vederea devenirii ca fiinta angajata. Daca din aceasta perspectiva "joaca" presupune un grad de creativitate pornind de la imitatia adultului, necesara in formarea personalitatii, abia cand "joaca" este insusita ca "joc", deci ca preocupare la nivelul constiintei "cand fiinta transgreseaza biologicul, ca necesitate imediata si jocul devine expresie a facultatilor si energiilor eliberate ele se manifesta in superioritatea culturala. Acest nivel devine o necesitate a naturii redimensionate la nivelul constiintei colective" (Iohan Huizinga, Homo Ludens, ed. Humanitas, Bucuresti, 2012). Astfel perspectiva ludica face din realitate plaja culturii in conditiile nevoii de recreere a acestei realitati, intr-o permanenta competitie cu ea. "Mirarea" copilului provoaca nevoia intelegerii, a cunoasterii, a descoperirii a ceva ce insearnna mai mult decat stricta necesitate biologica. Provocarea in nevoia cunoasterii absolute, precum si dimensiunea esteticului in conditia umana face din ipostaza jocului un statut mai inalt, acela a jocului drept Cultura. Astfel conceptul lui Homo Ludens confirma atributele conditiei de joc ca actiune "dezinteresata, inchisa in timp si spatiu, bazata pe ordine proprie si pe asumarea libera a unor reguli, abolind realitatea vietii obisnuite si evadand in alta, unde spiritul se manifesta ca agon spectacular sau ca spectacol competitional (idem, p. 96). In cazul literaturii Poezia este expresia prin cuvant al acelor stari emotionale a mirarii in fata provocarilor realitatii care ne apare mereu, plina de misterios intr-o veritabila "corola de minuni", dupa expresia lui Lucian Blaga. [...] - Antonia Bodea