Il cunosc pe Daniel Nitoi de aproape douazeci de ani. Actor, regizor, absolvent de Drept, doctorand al Academiei Romane, spirit studios si determinat, Daniel este bantuit de ceea ce s-ar numi "dependenta de munca" sau, daca vreti, "workaholic." Invata enorm, scrie enorm, are foarte rare clipe de odihna, dar se complace cu bucurie in acest mod de viata. Desi are jumatate din varsta mea, Daniel Nitoi este de o maturitate si de o maturizare absolut iesite din comun. De foarte multe ori ma sfatuieste chiar ca un tata grijuliu, incercand sa-mi tempereze cumva izbucnirile violente impotriva clasei politice, impotriva a tot ceea ce mi se pare nedrept... Adesea ajungem chiar si la mici conflicte numai ca, el fiind mai intelept, cedeaza... Ce vreti, are de-a face cu un Berbec. Am avut mari succese sub bagheta sa regizorala. Amintesc "Avarul", "D'ale carnavalului", "Galcevile din Chioggia", spectacole cu care am batut tara in lung si in lat, pe vremea cand publicul isi mai dorea inca piese normale, clasice, piese cu "decor si costume" - cum se spune in limbaj teatral de culise. Incet-incet publicul se schimba raspunzand parca din ce in ce mai mult unor piese cu limbaj vulgar in care la loc de cinste se afla "triunghiul” amoros. Sau "patratul" amoros. Sau "hexagonul" amoros. Vor urma paralelipipedul, piramida, dodecaedrul si orice alta figura geometrica ce va mai trece prin minte. In ciuda acestor trend-uri Daniel isi gaseste si alte refugii: poezia si dramaturgia. Despre poezia sa am vorbit si cu alte prilejuri, iar ca dramaturg s-a bucurat de o splendida lansare la sala Media a Teatrului National din Bucuresti, a primei sale piese "Atac la moralitate". Atunci am si citit cateva fragmente din piesa bucurandu-ne impreuna de frumoase reactii ale publicului. Pomeneam ceva mai inainte oribilul cuvant "Violenta". Nu stiu cum se face, dar insasi pronuntia acestui cuvant ma infioara. Suntem inconjurati, dominati, sufocati, agresati de aceasta nenorocire. Nu exista stiri fara cel putin 80-90% de semnalari ale unor acte cumplite, dezgustatoare, infioratoare, de violenta. In acest context, Daniel abordeaza in recenta sa piesa-dialog exact aceasta tema. Doua femei, Mosq si Ellen, cele doua "Neveste incornorate", doua victime ale violentei domestice. In primele pagini traiesti cu senzatia ca vei asista la o comedie, mai ales datorita schimbului de replici. Zici: "Ei, da, inca o comedie de dialog si de situatii! Da, si?" Numai ca nu este deloc asa. Conflictul se dezvolta si, incet-incet, comedia se transforma intr-o comedie amara, pentru ca, mai apoi, sa inceapa sa te ingrozeasca pe alocuri. Pot exista asemenea cupluri! Da, pot! Chiar atat de nenorocita a ajuns lumea? Da, a ajuns! (Daca n-o fi fost dintotdeauna!) Chiar atat de netrebnici pot fi barbatii? Da, pot!

Ca om absolut normal (inca, precizez!), nu imi pot imagina ca multe femei sunt victime ale unor asemenea tratamente... Pur si simplu, NU POT! Cred, si voi continua sa cred cu tarie ca intr-o femeie trebuie sa "dai" numai si numai cu o floare...

Cele doua eroine (la propriu si la figurat) sunt excelent conturate dramatic, oferind, fara indoiala, doua partituri de nadejde viitoarelor interprete!

In mod cert, se anunta un nou si absolut binemeritat succes al talentatului Daniel Nitoi! - Eugen Cristea