Noa-Noa si alte scrieri
Noa-Noa si alte scrieri
Arta preconizata de Gauguin trebuie sa actioneze asupra ansamblului imaginativ al omului, iar opera de arta trebuie sa fie in primul rind comunicarea unui mesaj care sa-l imbogateasca spiritual.
Noa-Noa - rodul unei neobisnuite colaborari cu poetul Charles Morice - a fost publicata mai intii de coautorul ei in numarul din 15 octombrie 1897 al publicatiei Revue Blanche. In 1901, Noa-Noa a aparut in volum la editura La Plume, sub semnaturile asociate ale celor doi autori, Paul Gauguin si Charles Morice, fapt ce l-a nemultumit profund pe pictor. Nemultumirea lui Gauguin era determinata de faptul ca Morice, dupa cum stipula intelegerea lor probabila, nu ceruse textul original din Noa-Noa, la care Gauguin inca mai lucra.
Acest text, un fel de work in progress, era scris de Gauguin intr-un registru mare in folio cu 364 pagini, printre care se aflau multe albe, pe care artistul a pictat acuarele sau a lipit gravuri, fotografii, documente felurite si, in special, frontispicii gravate din ziarul Sourire, policopiat si difuzat de Gauguin ca un instrument in lupta sa cu autoritatile coloniale cu care intrase in conflict. Caietul cuprindea, in afara textului Noa-Noa, aforisme, citate si multe eseuri grupate de Gauguin sub titlul de Diverses choses. Manuscrisul a ajuns ulterior in miinile prietenului artistului, Daniel de Monfreid, care, dupa moartea lui Gauguin, l-a donat Muzeului Luvru. Dupa acest caiet au fost publicate ulterior mai multe editii.
Este evident ca cele doua versiuni din Noa-Noa, prima, pe care am putea-o numi versiunea Morice, si a doua, versiunea Gauguin - desi sint destul de diferite una de alta - reprezinta de fapt doua ramuri divergente ale unui trunchi comun. Aceasta divergenta poate fi urmarita pina la originea cartii, a carei idee, dupa cum sustin unii comentatori, i-ar apartine lui Morice, Gauguin fiind doar realizatorul partial al ei. Alti cercetatori - cum sint, de pilda, Jean Loize sau Daniel Guerin - sustin ca si ideea si realizarea ii apartin in primul rind pictorului.
Editia pe care o publicam considera ca aceasta opinie este mai indreptatita, cu atit mai mult cu cit, la Luvru, a fost identificat un caiet al lui Gauguin, ilustrat cu 37 de acuarele si datat 1892, deci cu mult inainte de elaborarea textului Noa-Noa. Acest caiet, donat Muzeului Luvru in 1927 impreuna cu colectia Moreau-Nelaton, contine in nuce Noa-Noa.
Descrierea produsului
Arta preconizata de Gauguin trebuie sa actioneze asupra ansamblului imaginativ al omului, iar opera de arta trebuie sa fie in primul rind comunicarea unui mesaj care sa-l imbogateasca spiritual.
Noa-Noa - rodul unei neobisnuite colaborari cu poetul Charles Morice - a fost publicata mai intii de coautorul ei in numarul din 15 octombrie 1897 al publicatiei Revue Blanche. In 1901, Noa-Noa a aparut in volum la editura La Plume, sub semnaturile asociate ale celor doi autori, Paul Gauguin si Charles Morice, fapt ce l-a nemultumit profund pe pictor. Nemultumirea lui Gauguin era determinata de faptul ca Morice, dupa cum stipula intelegerea lor probabila, nu ceruse textul original din Noa-Noa, la care Gauguin inca mai lucra.
Acest text, un fel de work in progress, era scris de Gauguin intr-un registru mare in folio cu 364 pagini, printre care se aflau multe albe, pe care artistul a pictat acuarele sau a lipit gravuri, fotografii, documente felurite si, in special, frontispicii gravate din ziarul Sourire, policopiat si difuzat de Gauguin ca un instrument in lupta sa cu autoritatile coloniale cu care intrase in conflict. Caietul cuprindea, in afara textului Noa-Noa, aforisme, citate si multe eseuri grupate de Gauguin sub titlul de Diverses choses. Manuscrisul a ajuns ulterior in miinile prietenului artistului, Daniel de Monfreid, care, dupa moartea lui Gauguin, l-a donat Muzeului Luvru. Dupa acest caiet au fost publicate ulterior mai multe editii.
Este evident ca cele doua versiuni din Noa-Noa, prima, pe care am putea-o numi versiunea Morice, si a doua, versiunea Gauguin - desi sint destul de diferite una de alta - reprezinta de fapt doua ramuri divergente ale unui trunchi comun. Aceasta divergenta poate fi urmarita pina la originea cartii, a carei idee, dupa cum sustin unii comentatori, i-ar apartine lui Morice, Gauguin fiind doar realizatorul partial al ei. Alti cercetatori - cum sint, de pilda, Jean Loize sau Daniel Guerin - sustin ca si ideea si realizarea ii apartin in primul rind pictorului.
Editia pe care o publicam considera ca aceasta opinie este mai indreptatita, cu atit mai mult cu cit, la Luvru, a fost identificat un caiet al lui Gauguin, ilustrat cu 37 de acuarele si datat 1892, deci cu mult inainte de elaborarea textului Noa-Noa. Acest caiet, donat Muzeului Luvru in 1927 impreuna cu colectia Moreau-Nelaton, contine in nuce Noa-Noa.
Detaliile produsului
