Terminasem de tradus The Fighting Angel, cand a inceput sa ma obsedeze subiectul unui roman. Cateva zile m-am zbatut cautandu-mi un colt linistit, mutandu-ma dintr-o sala in alta, incercand zadarnic sa scriu. In cele din urma, am gasit, la ultimul etaj, o odaita nelocuita, in care dormise pana de curand unul dintre detinuti, bolnav grav de tuberculoza, si care fusese transportat la Spitalul Militar din Miercurea-Ciuc. Mi-am adus o masuta si m-am apucat de scris Nunta in cer chiar in noaptea aceea, la o lampa fumeganda de gaz. Treptat, lagarul amutea; nu se mai auzeau decat sentinelele patruland dincolo de sarma ghimpata si, din ceas in ceas, pasii celor care se duceau sa se roage. Catre miezul noptii, imi faceam o cafea si continuam sa scriu pana la 2-3 dimineata. Curand insa, a inceput sa se faca frig si, cum odaia era neincalzita, imbracam doua sau trei pulovere si imi puneam si paltonul lui Nae Ionescu pe umeri.

 

Ma apucasem de scris pe la mijlocul lunii septembrie. Pe nesimtite, m-am trezit ca venise toamna; padurea din spatele lagarului ruginise si Muntii Odorheiului se zareau tot mai anevoie, inecati in bruma. […]

 

Nae Ionescu ma intreba uneori "cum merge". Ii spuneam ca visez un "roman de dragoste" care sa nu semene cu nimic din ce scrisesem pana atunci; o dragoste care era si ar fi trebuit sa ramana "perfecta”, daca n-ar fi intervenit un element mistic, si anume dorinta de a o prelungi indefinit intr-o durata biologic-temporala, facand-o "roditoare". - Mircea Eliade