Poeziile mele alterneaza intre emotiile oamenilor din alte timpuri si emotiile oamenilor de azi. Ele vorbesc despre intensitatea unor iubiri neimplinite, despre capacitatea omului de a iubi, in ciuda faptului ca nu i se raspunde la fel, dar si despre puterea lui de a renaste, ori de cate ori e nevoie. O cercetare mai adanca a versurilor arata simplitatea sufletului omenesc, lupta lui cu imprejurarile, uneori dureroase, dar destul de firesti intr-o lumea ca aceasta. Manati de vanturi fel de fel, poate ca, in incercarea de a razbate si de a merge mai departe, ne indepartam de rime si figuri de stil, pentru ca viata ne pune deseori fata in fata cu noi insine. Iar in momentele acelea, nu ne vorbim in versuri. Pentru ca suntem prea agitati. Tocmai inspre linistea aceea inclin, linistea din umbra nelinistilor noastre. Poeziile, cu limbajul lor aparent simplu, elucideaza mai mult decat arata. Pentru ca, o poezie trebuie sa fie simtita, si nu doar citita asa, ca sa fie citita. E povestea mea spusa altfel, dar poate fi si povestea dumitale, o poveste de viata pe care o tii departe de ochii lumii.

In cartea aceasta, timpul sta in loc, incercand sa ne explice prin rime, si nu doar prin ele, ca zbuciumul meu poate fi un zbucium comun. Ca starile mele nu sunt straine de ale altora.

 

E o carte despre iubiri, taceri, despartiri, resemnari, doruri, sperante… E o carte pentru fiecare. Pentru ca, intentia ei, e sa ne orienteze spre soare.

 

Mi-as dori, dupa ce o cititi, sa vedeti partea plina a paharului, partea plina a vietii, dar si partea plina a cuvantului. Numai asa putem merge mai departe. Plini. De iubire, de viata si de sens. E o carte care ascunde in ea sensibilitatea neobisnuita a unui om obisnuit care a ales confesiunea. O altfel de confesiune. - Nicoleta Crucieru