Timp de mai bine de douazeci de ani dupa moartea sa, Iorga a fost expulzat din constiinta de sine a culturii romane. Odata cu "dezghetul" de la jumatatea deceniului VII opera sa incepe sa fie retiparita.

 

Astfel, sunt republicate in 1972 (cu reeditari ulterioare) si volumele autobiografiei sale, cu destule crosete, dar restituind totusi esentialul unei existente de dimensiuni unice.

Spre deosebire de cele 7 volume de Memorii, ce cuprind insemnari zilnice facute intre 1917 si 1939, fara preocupari de stil, intr-o notatie voit schematica si sobra, sau de perspectiva de filosofie a istoriei din Sub trei regi, O viata de om… este o scriere artistica, in care o stare lirica si o enorma forta pasionala transforma ceea ce era in intentie doar o biografie a devenirii intelectuale intr-o uimitoare biografie de destin, al unui om si al unei epoci.

 

De-a lungul unei continue succesiuni si a unei progresive amplificari a unor concentrice "orizonturi" noi ce-si exercita necontenit asupra lui Iorga fascinanta chemare, are loc astfel o neincetata descoperire a lumii, ce culmineaza in universal o data cu apoteoza din anii batranetii. Inextricabil intretesute in marea calatorie a vietii, aceste calatorii sfarsesc insa invariabil, ca in periplul homeric, printr-un drum spre centru, spre patrie, spre stramosi, spre sine, incheind astfel circular voiajul in chiar punctul sau de plecare, principiu prim si ultim al oricarei plecari strangatoare de rod.