Omul a uitat ca trebuie sa moara
Omul a uitat ca trebuie sa moara
Nimeni nu cunoaste regulile lumii in care traim, drept urmare de ce ar fi ciudat daca peste noapte s-ar intoarce totul cu fundul in sus? Omul a uitat ca moartea este singurul adevar pe care il cunoaste si face tot posibilul sa distruga totul in jurul sau, traind cu convingerea ca este stapanul incontestabil al lumii.
Cartea este despre neputinta, despre mandria exagerata a unei creaturi care nu isi gaseste locul intr-un Univers mult prea complex, cu taine pe care nu are voie sa le stie. Omul se gaseste fata in fata cu o noua realitate impusa, despre care nu cunoaste nimic, dar pe care trebuie sa o accepte ca atare.
Dreptatea vine pe nepusa masa, cu o forta in fata careia umanitatea nu poate sta. Vanatorul devine vanat si i se ia orice sansa de lupta. Razbunarea este crunta si nu datoreaza nici un soi de explicatii nimanui.
Totusi, Universul decide sa nu se comporte cu toata lumea la fel. Sa fie oare un test a carui nota finala ar putea fi sfarsitul omenirii? Va putea omul sa accepte ca nu ii va raspunde nimeni la intrebari? Cine este maestrul papusar care ia toate hotararile si ce se va face omul daca nu primeste informatii, asa cum s-a obisnuit in ultimul timp?
Poate ca fiecare dintre noi va intelege ca trebuie sa faca o schimbare in lumea sa interioara, pentru ca impactul sa se vada mai apoi in marele Univers, inainte sa fie prea tarziu. Sau poate ca cineva s-a saturat sa astepte.
Fragment din cartea "Omul a uitat ca trebuie sa moara" de Ioana Trif:
"Candva voiam ca lumea sa inteleaga ca razboiul, politica si religia fusesera create de zei, pentru zei. Doar ei puteau sa le practice, pentru ca ei erau nemuritori. Omul trebuia doar sa alerge pe campii, sa rada si sa fie fericit. Era darul pe care il primise de la creatorul sau, fericirea. Aveam voie sa stam cu totii, pe pamantul nostru, si sa fim fericiti, sa traim frumos, sa vorbim, sa fim fericiti. Ni se daduse un mare dar, moartea. Sub domnia ei, omul avea sa creeze ceea ce zeii nu puteau. Arta, medicina, stiinta, pacea si resemnarea. Primisem marele dar al copilariei. Primisem posibilitatea de a trai fiecare clipa cu intensitate nemaipomenita, pentru ca nu o puteam lua de la capat.
Se spunea ca zeii sunt gelosi pe om, pentru ca moartea care il pandeste il face sa simta lumea din jurul sau, asa cum ei nu ar fi fost capabili niciodata. Pana si dragostea era altfel pentru om, tindea spre mai multe lumi. Dar omul nu voia asa ceva. I se parea mult prea putin. Voia si el la masa zeilor. Si cum nemultumitului i se ia intotdeauna darul, incepusem sa astept sfarsitul, ba chiar uneori sa mi-l doresc.
Omul nu avea timp de asa ceva, pentru ca pe el il pandea moartea la fiecare colt, iar el trebuia sa dea socoteala. Nu avea timp de pierdut cu astfel de lucruri pe care nu era capabil sa le inteleaga. Nu existau pe pamant adevaruri absolute, deci certurile pe aceste teme erau redundante. Dar ne incapatanam sa ne jucam de-a zeii si costurile erau inimaginabile. Pe mine ma durea umanitatea decazuta. Ma durea tot mai tare. Simteam tot mai mult nevoia de a ma retrage. O casa singuratica, in plina natura, cu flori si animale era tot ce-mi doream. Cautam tot mai putin companie umana.
Utilizam tehnologia ca oricare om modern, insa de ceva timp incepusem sa-i vad coltii de argint. Nu era facuta pentru toata lumea, asa cum o utilizam noi. Ar fi putut fi o bijuterie pentru specia umana, dar in schimb, ajunsese adversarul numarul doi, imediat dupa timp.
Informatia statea la un click distanta, iar eu eram innebunita dupa asta. Locuri, lucruri, bijuterii, tablouri, oameni, istorie, carti, minunatii, puteam sa ma afund cu orele. Dar sabia avea doua taisuri. Tot la un click distanta erau si atrocitatile, raul, cruzimea, prostia, indiferenta tot ce era mai rau pe lume."
"Candva voiam ca lumea sa inteleaga ca razboiul, politica si religia fusesera create de zei, pentru zei. Doar ei puteau sa le practice, pentru ca ei erau nemuritori. Omul trebuia doar sa alerge pe campii, sa rada si sa fie fericit. Era darul pe care il primise de la creatorul sau, fericirea. Aveam voie sa stam cu totii, pe pamantul nostru, si sa fim fericiti, sa traim frumos, sa vorbim, sa fim fericiti. Ni se daduse un mare dar, moartea. Sub domnia ei, omul avea sa creeze ceea ce zeii nu puteau. Arta, medicina, stiinta, pacea si resemnarea. Primisem marele dar al copilariei. Primisem posibilitatea de a trai fiecare clipa cu intensitate nemaipomenita, pentru ca nu o puteam lua de la capat.
Se spunea ca zeii sunt gelosi pe om, pentru ca moartea care il pandeste il face sa simta lumea din jurul sau, asa cum ei nu ar fi fost capabili niciodata. Pana si dragostea era altfel pentru om, tindea spre mai multe lumi. Dar omul nu voia asa ceva. I se parea mult prea putin. Voia si el la masa zeilor. Si cum nemultumitului i se ia intotdeauna darul, incepusem sa astept sfarsitul, ba chiar uneori sa mi-l doresc.
Omul nu avea timp de asa ceva, pentru ca pe el il pandea moartea la fiecare colt, iar el trebuia sa dea socoteala. Nu avea timp de pierdut cu astfel de lucruri pe care nu era capabil sa le inteleaga. Nu existau pe pamant adevaruri absolute, deci certurile pe aceste teme erau redundante. Dar ne incapatanam sa ne jucam de-a zeii si costurile erau inimaginabile. Pe mine ma durea umanitatea decazuta. Ma durea tot mai tare. Simteam tot mai mult nevoia de a ma retrage. O casa singuratica, in plina natura, cu flori si animale era tot ce-mi doream. Cautam tot mai putin companie umana.
Utilizam tehnologia ca oricare om modern, insa de ceva timp incepusem sa-i vad coltii de argint. Nu era facuta pentru toata lumea, asa cum o utilizam noi. Ar fi putut fi o bijuterie pentru specia umana, dar in schimb, ajunsese adversarul numarul doi, imediat dupa timp.
Informatia statea la un click distanta, iar eu eram innebunita dupa asta. Locuri, lucruri, bijuterii, tablouri, oameni, istorie, carti, minunatii, puteam sa ma afund cu orele. Dar sabia avea doua taisuri. Tot la un click distanta erau si atrocitatile, raul, cruzimea, prostia, indiferenta tot ce era mai rau pe lume."
Descrierea produsului
Nimeni nu cunoaste regulile lumii in care traim, drept urmare de ce ar fi ciudat daca peste noapte s-ar intoarce totul cu fundul in sus? Omul a uitat ca moartea este singurul adevar pe care il cunoaste si face tot posibilul sa distruga totul in jurul sau, traind cu convingerea ca este stapanul incontestabil al lumii.
Cartea este despre neputinta, despre mandria exagerata a unei creaturi care nu isi gaseste locul intr-un Univers mult prea complex, cu taine pe care nu are voie sa le stie. Omul se gaseste fata in fata cu o noua realitate impusa, despre care nu cunoaste nimic, dar pe care trebuie sa o accepte ca atare.
Dreptatea vine pe nepusa masa, cu o forta in fata careia umanitatea nu poate sta. Vanatorul devine vanat si i se ia orice sansa de lupta. Razbunarea este crunta si nu datoreaza nici un soi de explicatii nimanui.
Totusi, Universul decide sa nu se comporte cu toata lumea la fel. Sa fie oare un test a carui nota finala ar putea fi sfarsitul omenirii? Va putea omul sa accepte ca nu ii va raspunde nimeni la intrebari? Cine este maestrul papusar care ia toate hotararile si ce se va face omul daca nu primeste informatii, asa cum s-a obisnuit in ultimul timp?
Poate ca fiecare dintre noi va intelege ca trebuie sa faca o schimbare in lumea sa interioara, pentru ca impactul sa se vada mai apoi in marele Univers, inainte sa fie prea tarziu. Sau poate ca cineva s-a saturat sa astepte.
Fragment din cartea "Omul a uitat ca trebuie sa moara" de Ioana Trif:
"Candva voiam ca lumea sa inteleaga ca razboiul, politica si religia fusesera create de zei, pentru zei. Doar ei puteau sa le practice, pentru ca ei erau nemuritori. Omul trebuia doar sa alerge pe campii, sa rada si sa fie fericit. Era darul pe care il primise de la creatorul sau, fericirea. Aveam voie sa stam cu totii, pe pamantul nostru, si sa fim fericiti, sa traim frumos, sa vorbim, sa fim fericiti. Ni se daduse un mare dar, moartea. Sub domnia ei, omul avea sa creeze ceea ce zeii nu puteau. Arta, medicina, stiinta, pacea si resemnarea. Primisem marele dar al copilariei. Primisem posibilitatea de a trai fiecare clipa cu intensitate nemaipomenita, pentru ca nu o puteam lua de la capat.
Se spunea ca zeii sunt gelosi pe om, pentru ca moartea care il pandeste il face sa simta lumea din jurul sau, asa cum ei nu ar fi fost capabili niciodata. Pana si dragostea era altfel pentru om, tindea spre mai multe lumi. Dar omul nu voia asa ceva. I se parea mult prea putin. Voia si el la masa zeilor. Si cum nemultumitului i se ia intotdeauna darul, incepusem sa astept sfarsitul, ba chiar uneori sa mi-l doresc.
Omul nu avea timp de asa ceva, pentru ca pe el il pandea moartea la fiecare colt, iar el trebuia sa dea socoteala. Nu avea timp de pierdut cu astfel de lucruri pe care nu era capabil sa le inteleaga. Nu existau pe pamant adevaruri absolute, deci certurile pe aceste teme erau redundante. Dar ne incapatanam sa ne jucam de-a zeii si costurile erau inimaginabile. Pe mine ma durea umanitatea decazuta. Ma durea tot mai tare. Simteam tot mai mult nevoia de a ma retrage. O casa singuratica, in plina natura, cu flori si animale era tot ce-mi doream. Cautam tot mai putin companie umana.
Utilizam tehnologia ca oricare om modern, insa de ceva timp incepusem sa-i vad coltii de argint. Nu era facuta pentru toata lumea, asa cum o utilizam noi. Ar fi putut fi o bijuterie pentru specia umana, dar in schimb, ajunsese adversarul numarul doi, imediat dupa timp.
Informatia statea la un click distanta, iar eu eram innebunita dupa asta. Locuri, lucruri, bijuterii, tablouri, oameni, istorie, carti, minunatii, puteam sa ma afund cu orele. Dar sabia avea doua taisuri. Tot la un click distanta erau si atrocitatile, raul, cruzimea, prostia, indiferenta tot ce era mai rau pe lume."
"Candva voiam ca lumea sa inteleaga ca razboiul, politica si religia fusesera create de zei, pentru zei. Doar ei puteau sa le practice, pentru ca ei erau nemuritori. Omul trebuia doar sa alerge pe campii, sa rada si sa fie fericit. Era darul pe care il primise de la creatorul sau, fericirea. Aveam voie sa stam cu totii, pe pamantul nostru, si sa fim fericiti, sa traim frumos, sa vorbim, sa fim fericiti. Ni se daduse un mare dar, moartea. Sub domnia ei, omul avea sa creeze ceea ce zeii nu puteau. Arta, medicina, stiinta, pacea si resemnarea. Primisem marele dar al copilariei. Primisem posibilitatea de a trai fiecare clipa cu intensitate nemaipomenita, pentru ca nu o puteam lua de la capat.
Se spunea ca zeii sunt gelosi pe om, pentru ca moartea care il pandeste il face sa simta lumea din jurul sau, asa cum ei nu ar fi fost capabili niciodata. Pana si dragostea era altfel pentru om, tindea spre mai multe lumi. Dar omul nu voia asa ceva. I se parea mult prea putin. Voia si el la masa zeilor. Si cum nemultumitului i se ia intotdeauna darul, incepusem sa astept sfarsitul, ba chiar uneori sa mi-l doresc.
Omul nu avea timp de asa ceva, pentru ca pe el il pandea moartea la fiecare colt, iar el trebuia sa dea socoteala. Nu avea timp de pierdut cu astfel de lucruri pe care nu era capabil sa le inteleaga. Nu existau pe pamant adevaruri absolute, deci certurile pe aceste teme erau redundante. Dar ne incapatanam sa ne jucam de-a zeii si costurile erau inimaginabile. Pe mine ma durea umanitatea decazuta. Ma durea tot mai tare. Simteam tot mai mult nevoia de a ma retrage. O casa singuratica, in plina natura, cu flori si animale era tot ce-mi doream. Cautam tot mai putin companie umana.
Utilizam tehnologia ca oricare om modern, insa de ceva timp incepusem sa-i vad coltii de argint. Nu era facuta pentru toata lumea, asa cum o utilizam noi. Ar fi putut fi o bijuterie pentru specia umana, dar in schimb, ajunsese adversarul numarul doi, imediat dupa timp.
Informatia statea la un click distanta, iar eu eram innebunita dupa asta. Locuri, lucruri, bijuterii, tablouri, oameni, istorie, carti, minunatii, puteam sa ma afund cu orele. Dar sabia avea doua taisuri. Tot la un click distanta erau si atrocitatile, raul, cruzimea, prostia, indiferenta tot ce era mai rau pe lume."
Detaliile produsului
De pe acelasi raft
-
PRP: 39.00 Lei
37.05 Lei
37.05 Lei39.00 Lei
-
Price
270.00 Lei
270.00 Lei
-
PRP: 83.00 Lei
74.70 Lei
74.70 Lei83.00 Lei
-
PRP: 90.00 Lei
81.00 Lei
81.00 Lei90.00 Lei
-
2+1 gratis
Price
59.00 Lei
59.00 Lei
De acelasi autor
Review-uri
monica.pohrib
11/11/2021 12:00
O carte tare diferita de tot ce am citit pana acum, nu mi-am imaginat vreadata cat rau poate sa faca omul naturii doar pentru nu moft si intr-o zi totul se platesti. am reusit sa o citesc pana la capat desi sunt scene destul de dure dar adevarate. O recomand cu toata cladura sa fie citita de cati mai multi oamnei poate asa reusim impreuna sa avem mai multa grija de natura si tot ce ne inconjoara. Cartea este un semnal de alarma pentru omenire.
Arata mai mult
Maria Simona
25/06/2020 14:47
Omul a uitat că trebuie să moară. Așa spune autoarea Ioana Trif. Eu spun că, unii oameni se comportă de parcă nu ar mai exista viață după ce călătoria lor pe pământ se va fi încheiat.
Arata mai mult
ioanitm
24/02/2020 15:36
Achizitie verificata
Am cumpărat această carte datorită faptului că fiica mea are același nume cu autoarea. Am văzut reclama și am întrebat-o în glumă pe fiica mea dacă ea a scris-o. După câteva zile m-a rugat să o comand. I s-a părut interesantă.
Arata mai mult
Rechy
08/12/2019 11:23
Este o carte care m-a socat. Fac parte din cei care considera ca omul e varful lantului trofic, cu drepturi depline asupra pamantului pe care traieste. DAR....tocmai aceste drepturi vin cu muuuulte responsabilitati. Cartea trage un semnal de alarma clar, crud si foarte realist pana la urma: omul va plati pentru fiecare actiune nesabuita, chiar daca el uita asta. Natura nu uita si nu iarta. Sincer, cartea m-a facut sa privesc in jurul meu altfel decat inainte de a o citi. Si, intr-adevar, observ mai multe decat vedeam inainte..... Abia astept carti ale Ioanei si pe alte teme - caci are idei originale si o "scriitura" foarte expresiva si sugestiva (aproape ca puteam vedea si mirosi abatorul de la pagina 86... mi-a dat fiori greu de uitat).
Arata mai mult
Dicker
15/10/2019 08:39
Este o carte extraordina care trateaza temele si trairile de zi cu zi si pe care le ignoram cu foarte mult success fara a ne gandi ce repercursiunile trag asupra actiunilor noastre.
Cartea reuseste chiar de la inceput sa te treaca prin toate starile imaginabile , cu peisaje splendide dar si momente mai putin uzuale.
Mi-a facut foarte mare placere sa o citesc tinandu-ma în permanenta tensiune si constant curios de cea ce urmeaza sa se întample.
Recomand cu caldura aceasta carte care ofera o experienta unica si care ne poate deschide ochii din multe puncte de vedere asupra lucrurilor pe care le omitem zilnic.
Arata mai mult
madacojo
15/10/2019 08:22
Aceasta carte a reusit sa ma impresioneze si sa ma puna pe ganduri deoarece este o lectie de viata. Nu cred ca exista om care sa nu se regaseasca macar in una din povestile expuse de autoare, nu cred ca exista om care sa nu fie marcat de ceea ce se intampla in jurul lui si nu vreau sa cred ca exista oameni care nu isi doresc mai mult de la ei.
Nu vreau sa va spun foarte multe deoarece v-as strica placerea unei calatorii intr-o lume cu susul in jos, placerea de a simti si a vedea dintr-o alta perspectiva lucrui carora nu le-ati acordati pana acum prea multa importanta .
Eu astept cu nerabdare urmatoarea carte semnata de Ioana, poate ma surprinde si scoate o continuare a cartii " Omul a uitat ca trebuie sa moara".
Arata mai mult
Himenoinu
14/10/2019 08:37
O ilustrare in culori sumbre, dar cu tuse moi a panoramei vietii umane. O poveste de iarna in care nu exista speranta ca o floare va aduce primavara. O oglinda metaforica in care subconstientul cititorului va completa imaginea reflectata cu propriile detalii pe care nu vrea sau nu are timp sa le inregistreze in tumultoasa-i viata de zi cu zi. O carte al carei titlu, luat ca ipoteza, conduce la o singura concluzie, ca omul a uitat probabil si cum sa traiasca.
Arata mai mult
oana p.
08/10/2019 09:22
O carte total diferita de tot ce am mai citit, dar fascinanta, probabil si din cauza ca este greu de clasificat într-un anumit gen literar. As descrie aceasta carte drept o combinatie de fictiune, non-fictiune, horror, mister si crima. Autoarea isi arata clar dispretul fata de omul modern egoist si plin de sine, care considera ca totul i se cuvine, drept pentru care abuzeaza de natura si animale, fara a se gândi la consecinte. Ei bine, in carte, acest om modern isi primeste „rasplata” cu varf si indesat. Recomand cu drag aceasta carte si poate, cu putin noroc, vor ajunge sa o citeasca si cativa din acei „oameni moderni” descrisi aici si de ce nu, poate isi vor schimba putin mentalitatea, desi, ma indoiesc.
Arata mai mult
Oana Mirela
05/10/2019 14:54
Sa te pomenesti fara un minim efort intr-o casa de poveste pe care incet, incet o distrugi singur (doar este a ta si faci ce vrei cu ea) , spargand zilnic cate o caramida din peretii ce-ti servesc drept adapost, pentru ca mai apoi sa-ti plangi soarta amara. .. sa traiesti ca si cum doar tu contezi si tie ti se cuvine totul, fara sa gandesti la consecintele actiunilor tale... despre asta este vorba în cartea Ioanei Trif, "Omul a uitat ca trebuie sa moara" . Este despre nebunia, inconstienta rasei umane, despre liber arbitru si despre rasplata. O carte extraordinara, o varianta a pedepsei universului. Despre cum ne asternem, asa dormim. Despre cum ne meritam coltisorul de lume, iad sau rai.
Arata mai mult
9 din 9 de rezultate
