Intr-o casa abandonata de proprietarul plecat in Insulele Fiji sau in Africa, apa de la robinet da nastere unui barbat inalt, albastriu, transparent si limpede asemenea cristalului. Si,de indata ce ultima picatura ii modeleaza bretonul, Omul cu trup de apa sare afara din chiuveta si iese pe strada, cautand o mare, un lac sau un canal in care sa se reintoarca.

 

Realitatea exterioara il confrunta imediat cu o serie de judecati de valoare, pentru ca oamenii il iau drept o baltoaca, o fantana, o reflexie ori o halucinatie. Ba mai mult decat atat, spiritul coercitiv al societatii il urmareste, il banuieste si ii ofera sfaturi pentru a-l "ajuta" sa devina "o persoana normala". Cu toate acestea, atitudinea Omului cu trup de apa nu schiteaza niciodata vreo clipa de tulburare: in linistea noptii, el iese la plimbare, mirosind, din cand in cand, florile; ajutand soferii cu geamuri murdare; umpland sticlele goale ale intarziatilor si ale insetatilor.

Dar, chiar si asa, nu esteconfortabila viata unui individ atat de diferit, atat de usor de confundat cu un derbedeu. In hazardul aparentelor, Omul cu trup de apa este in continuare vanat, fugarit, amenintat cu anihilarea. Va reusi acesta sa castige increderea oamenilor sau va fi asimilat de oprobriul celor ce-l inconjoara?

 

In hermeneutica textului, reactia societatii sablonarde nu reprezinta decatsubstanta de contrast, un pretext narativ folositpentru a evidentia trasaturile unei probleme identitare. Din acest punct de vedere, Omul cu trup de apa este diferitul, alteritatea, iar clivajul dintre receptarea lumii exterioare si raportarea la sine ii evidentiaza coordonatele personalitatii. "Pur si simplu, eu asa sunt!" replica protagonistul, in timp ce isi croieste parcursul fictional, interactionand cu celelalte personaje. Astfel, in ciuda derularii evenimentiale potrivnice, Omul cu trup de apa reuseste sa ramana fidel valorilor sale pozitive, bucurandu-se de realitatea care i se infatiseaza la fiecare pas si traind pentru a fi de folos aproapelui.

 

In final, protagonistulva castiga increderea celor din jur, dar nu pentru ca perceptia acestora s-a modificat, ci pentru ca el a ramas constant in formele-i de manifestare, nelasandu-se pervertit de zgomotul exterior si de context - debucatile de plastic si de gunoaie, de pietricele si de guma de mestecat -, facand bine in continuare.

 

Relevanta pentru statornicia valorilor sale este si intalnirea cu ploaia, de care, in mod simbolic, Omul cu trup de apa fuge. O voce il chema inapoi in lumea apei, dar limitandu-i libertatea de a alege si prezentandu-i optiunea in cheia obligativitatii. Pe de alta parte, acesta gaseste o fantana abandonata si fara apa si si-o insuseste drept casa, conferindu-i si ei din nou un sens. Asadar, fiecare popas narativ si fiecare intalnire evidentiaza un filigran al fiintei sale si al destinului sau: Omul cu trup de apa se disociaza de oamenii din oras si refuza contopirea cu ploaia pentru a ramane al lui insusi, pentru a putea ajuta in continuare oamenii.

 

Povestea scrisa de Ivo Rosati si ilustrata in nuante contrastante de Gabriel Pacheco devine, prin semnificatiile sale, o parabola minunata pentru zilele noastre. Naratiunea Omul cu trup de apa si fantana sa ne reaminteste sa valorizam faptul de a fi unici si irepetabili numai in masura in care reperele noastre existentiale propaga binele, dragostea si empatia. Ba mai mult decat atat,avem posibilitatea de a schimba coltul de lume in care traim doar daca ramanem de neclintit in fata presiunii exterioare.

Ilustratii color.

Traducere din limba italiana de Diana Calangea.