In Porcec, lucrurile se vor lamuri definitiv: poezia lui Ioan Es. Pop este versiunea parodica a insusi mitului originii si apartenentei, a nostalgiei matriciale, de la familie, care e aceea a diavolului, la natiune […] Agorafobul Porcec, etern neadaptat, isi uraste locul de unde provine, casa nasterii sale. O atitudine asemanatoare este la Rimbaud, de care Ioan Es. Pop n-a fost niciodata apropiat, desi exista destule elemente comune, sau la Joyce, irlandezul destarat, si nu atat prin sarcasme vitriolante de tip Marta Petreu sau Elena Stefoi, cat printr-un negativism fundamental de poete maudit, unul dintre rarisimii reprezentanti ai genului in literatura romana. In definitiv, totul este blestemat in lirica lui orala si prozastica, evocand raiul ca loc al decrepitudinii in mijlocul caruia motaie un Dumnezeu betiv. Psalmii arghezieni sunt rescrisi cu unghiile de la mana stanga. Un poet extraordinar, Ioan Es. Pop. - Nicolae Manolescu