Aceasta lucrare a abordat pozitia Romaniei cu privire Ia politicile CAER fata de Piata Comuna in primul rand ca studiu de caz pentru o mai buna intelegere a politicii externe a tarii in perioada postbelica. Relevand numeroase exemple atat de opozitie, cat si de non-opozitie, atat fata de asa-zisul bloc estic, in general, cat si fata de URSS, lucrarea a avut in vedere intrebari precum de ce a optat Romania pentru o pozitie sau alta, ce tactici de opozitia a folosit, cum (si daca) s-a schimbat atitudinea sa de-a lungul timpului. 

Rezultatele acestui studiu pot fi identificate pe mal multe paliere. In primul rand, studiul propune o alternativa pentru paradigma care pana acum a explicat (nu foarte convingator, in opinia noastra) alegerile de politica externa ale Romaniei postbelice prin teoria distantarii de Moscova. Dupa cum am aratat in partea introductiva, literatura anterioara considera in general ca independenta sau autonomia Romaniei (survenite dupa detasare) se masoara prin opozitia fata de URSS, dar ca aceasta independenta nu poate fi reala sau deplina atata vreme cat statul a ramas aliat al URRS, membru al CAER si al OPV. 

In ciuda acestei interpretari istoriografice, Romania nu se afla insa in situatia de a putea alege liber iesirea din alianta cu URSS si nici partea occidentala nu dorea complicatiile internationale, care ar fi putut urma unei prea mari apropieri dintre statele blocului estic si diverse tari sau organizatii vestice.