Accidentul pare astfel o aparitie natural-tematica… Tot un roman sentimental, asa cum erau privite fictiunile moderne cu personaje ce traiesc experienta dragostei fara inhibitii de atasare la categoriile populare (usoare). Eroii lui Sebastian cauta vindecarea in evaziune din modern, iar partia de schi, concertele, expozitiile plastice sunt toate refugii, compensari pentru "dificultatile“ de adaptare. - Lucian Pricop

 

In Cum am devenit huligan. Texte, fapte, oameni , Sebastian si-a marturisit (totdeauna cu talent, uneori cu sinceritate, dar nu totdeauna si cu adevar!) dezamagirea pentru ceea ce el sugereaza a fi schimbarea oportunista a lui Nae (iar noi stim ca nu era numai o simpla schimbare, ci ultimul segment al unei evolutii politice ultranationaliste); a spus, lapidar, ca in privinta traseului politic al "directorului sau de constiinta": "Trebuie sa recunosc astazi: m-am inselat". - Marta Petreu

 

De doua mii de ani... este un roman. Aceasta incadrare intr-un gen literar atat de popular in interbelicul romanesc pare o subordonare banala si reductionista. In acelasi timp, De doua mii de ani... este un scandal, o etapa dintr-o istorie a antisemitismului romanesc. Intr-un proces al conflictelor interrasiale, De doua mii de ani... este o piesa incriminatorie pentru miscarea intelectualilor romani dezabuzati. Revoltatoare pentru omul rational, ciocnirea intre politic si literar a dat nastere unui alt fandom, justificabil tot cu instrumentar ideologic: evreul - victima, scriitorul - exponent al ultrajului romanesc. - Lucian Pricop

 

Paginile de roman modern scris de Sebastian - sau ma rog, aceste insemnari care nu rastoarna conceptul de roman traditional - sunt toate verticalizari surprinzatoare ale unor stari de spirit, stari lirice si nu emfatic filosofice, si compun - cu precadere in Fragmente dintr-un carnet gasit, dar si in Femei - aproximari ale ideii de imietate in fata iubirii, s-ar putea afirma ca "nirvanizarea erotica a lumii" este intentia volutelor amoroase, a introspectiilor apropierii corporale niciodata refuzate, dar mereu consumate intr-o stare de frenezie poetica lucida.

 

Evitat de criticii canonici, pentru estetica sa adolescentina, Orasul cu salcami si-a castigat cititori, unii fanatici, si a stors lacrimi de emotie multor generatii. Ce i-a cucerit pe acesti pasionati de Sebastian? Tocmai spatiul evaziunii imaginat de prozator, pana la urma doar o nisa ascunsa in datele cotidianului, ireperabila celor din exterior si din interiorul careia initiatii eludeaza insasi idea de apartenenta la Realitatea obiectiva. Eroii din Orasul cu salcami se izoleaza voluntar, aparent claustrofobic si autistic, intr-o oaza ce cuprinde suma tuturor virtualitatilor posibile si necesare. Proscrisi sau inadaptati, ei isi configureaza instinctual o lume autosuficienta. - Lucian Pricop

 

Fericirea este cuvantul care se repeta in teatrul lui Sebastian si poate fi considerat un fel de idee fixa, fiecare o cauta si o imagineaza in felul sau. […] Teatrul lui Mihail Sebastian aduce in interbelic o despartire de traditie, o apropiere (imperfecta totusi) de teatrul psihologic, situandu-se intre comic si tragic cu iesire directa prin evaziune lirica. Cautandu-si echilibrul intr-o problematica de o gravitate intelectuala medie, teatrul lui Sebastian refuza conventia bulevardiera, dar se desparte si de salturle atemorale ale teatrului mitic scris de Lucian Blaga, de angoasele cunoasterii experimentate in diverse forme de Camil Petrescu. - Lucian Pricop